|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

„Moţiune de cenzură” iniţiată de PNL pentru demiterea lui Ion Gigi Matei din fruntea primăriei Râmnicu-Vâlcea 

irigatii gigi matei

Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal filiala Vâlcea au depus la Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care solicită demiterea de urgenţă a viceprimarului cu atribuţii de primar interimar, Ion Gigi Matei, din funcţia pe care o ocupă în prezent, pentru management defectuos, slaba gestionare a treburilor administrative din municipiul reşedinţă de judeţ, lipsa de interes şi acţiune în atragerea de investitori şi sabotarea constantă a unor importante proiecte edilitare. Demersul membrilor PNL Râmnicu-Vâlcea vine ca un răspuns la nemulţumirile cetăţenilor din oraş ce solicită imperativ eliberarea din funcţie a lui Ion Gigi Matei şi instalarea unei echipe de conducere în slujba cetăţenilor, care să aibă ca principal obiectiv finalizarea cu succes a proiectelor în derulare şi luarea măsurilor necesare în vederea atragerii de investitori. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face un apel la reprezentanţii Consiliului Local al municipiului Râmnicu-Vâlcea să voteze în favoarea propunerii de demitere a lui Ion Gigi Matei din funcţia de primar interimar. Parlamentarul liberal consideră că un vot în favoarea eliberării din funcţie a lui Matei reprezintă dovada publică a faptului că interesul pe care membrii Consiliului Local Râmnicu-Vâlcea îl au este binele public şi prosperitatea cetăţenilor şi nu alte beneficii personale, aşa cum au fost obişnuiţi de când în fruntea municipiului se află PSD prin Ion Gigi Matei. În opinia deputatului Cristian Buican, demiterea lui Matei reprezintă modalitatea prin care politicienii din municipiu şi chiar de la nivel judeţean pot dovedi dacă doresc binele cetăţenilor sau dacă fac opoziţie doar la nivel declarativ, prin conferinţe de presă şi apariţii în mass-media. Preşedintele liberalilor vâlceni consideră că acest proiect de hotărâre reprezintă o „moţiune de cenzură” împotriva conducerii dezastroase a Primăriei de către Ion Gigi Matei şi reprezentanţii PSD şi că votul din Consiliul Local asupra acestui proiect va demonstra cine doreşte continuarea politicii haotice a PSD şi cine doreşte să se alăture Partidului Naţional Liberal pentru găsirea celor mai bune soluţii de administrare a municipiului. „Reprezentanţii PNL au depus acest proiect de hotărâre de demitere a lui Ion Gigi Matei din fruntea Primăriei Râmnicu-Vâlcea deoarece, la mai bine de un an de la preluarea puterii de către acesta şi gaşca PSD-istă, lucurile merg din rău în mai rău. Din discuţiile cu cetăţenii Râmnicului, din studiile sociologice şi din modul dezastruos în care este condus municipiul reşedinţă de judeţ, această moţiune de cenzură împotriva PSD şi a lui Ion Gigi Matei ar trebui să aibă susţinerea majorităţii membrilor Consiliului Local al Municipiului Râmnicu-Vâlcea. Criticii din acest for, care săptămânal ies la televizor sau în presa scrisă şi critică activitatea conducerii Primăriei, pot dovedi acum dacă sunt demagogi sau sunt consecvenţi cu atitudinea lor şi doresc binele cetăţenilor. Nu mai merge aşa cum sunt învăţaţi cei de la PSD, cu minciună şi demagogie… Este vremea adevărului, a schimbării şi a managementului administrativ în slujba plătitorilor de taxe şi impozite!” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Leave a Response