|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Dacă Guvernul nu alocă 340.000 euro, Cula Greceanu din Măldăreşti va fi scoasă la vânzare de proprietară 

CLIPA_10d.indd

În comuna Măldăreşti funcţionează Complexul Muzeal Măldăreşti, secţie a Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, instituţie publică de interes judeţean, constituit din Culele Greceanu, Duca, precum şi Casa memorială I. Ghe. Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii româneşti. În anul 2007, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembre 1989, cu modificările şi completările ulterioare, imobilul Cula Greceanu a fost retrocedat foştilor proprietari. Întrucât doamna Emilia Greceanu Anghel, în calitate de proprietară a domeniului Greceanu, compus din Cula Greceanu şi Conacul Greceanu, a comunicat intenţia de înstrăinare a Culei Greceanu, iar Consiliul Judeţean Vâlcea nu dispune de fonduri cu această destinaţie, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, a dispus recent iniţierea unui proiect de hotărâre a Guvernului privind alocarea sumei de 1,5 milioane de lei (340.000 euro) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în vederea achiziţionării Culei Greceanu, a anexei şi a terenului aferent. Situaţia culelor de la Măldăreşti este una aparent dificilă, acestea fiind retrocedate de mai multe ori către presupuşi moştenitori. Potrivit spuselor primarului din Măldăreşti, Cula Greceanu a fost dată în 2009 spre folosinţă statului de fostul proprietar, Anghel Ileana Emilia: „În momentul de faţă, există un contract de concesionare a obiectivului către Consiliul Judeţean. Nu ştiu care mai este situaţia, dar ştiu că au existat probleme cu plata din partea Consiliului Judeţean”, a precizat primarul. Cula Duca şi Casa Memoriala I. G. Duca se află deja în patrimoniul Consiliului Judeţean: „Imobilul aparţine, în prezent, domeniului public al judeţului Vâlcea, face parte din patrimoniul cultural-naţional şi figurează pe lista monumentelor istorice. Fusese deja donat statului, în 1970, de Nadia Duca, proprietarul de drept al culei”, a mai a adăugat primarul Dragu. Casa Memorială a fost revendicată de diverşi presupuşi moştenitori ai lui I.G. Duca, dar cererile au fost respinse pe rând, dovedindu-se false. În 2012 exista un proces cu o oarecare Rocas din Franţa, o presupusă moştenitoare, proces care se află la Curtea Supremă de Justiţie şi care s-a desfăşurat între Consiliul Judeţean, Prefectură şi acea doamnă, Rocas. În comuna Măldăreşti, cele mai cunoscute obiective turistice sunt Culele Duca şi Greceanu, ambele fiind monumente de arhitectură, care datează din secolul al XII-lea, respectiv secolul al XVIII-lea. În aceeaşi zonă se mai află şi Casa Memorială Duca. Aceasta funcţionează, în prezent, ca muzeu de arhitectură. Un alt obiectiv turistic de mare importanţă este Biserica Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe şi Sfinţii Voievozi. Complexul Muzeal Măldăreşti a fost organizat într-un cadru natural pitoresc şi reuneşte Culele Greceanu, Duca, precum şi Casa Memoriala I. G. Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii româneşti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă cu elemente ale unor construcţii cu caracter de fortificaţii.

(Petre Coman)

One Response to Dacă Guvernul nu alocă 340.000 euro, Cula Greceanu din Măldăreşti va fi scoasă la vânzare de proprietară

  1. Aurelian

    A ajuns o ruina.Cel care o va cumpara nu-i ramane decat sa o demoleze,mare pacatdar trebuie sa ne obisnuim cu astfel de situatii.

     

Leave a Response