|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Schitul Pahomie a primit 35.000 lei de la CJ Vâlcea pentru un… sistem foto-voltaic 

schitul-pahomie-baile-olanesti-valcea-000

În conformitate cu prevederile din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor OG nr. 82/2001, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobate prin HG nr. 1470/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Arhiepiscopia Râmnicului – Schitul Pahomie a solicitat Consiliului Judeţean Vâlcea, în baza documentaţiei înaintată cu adresa nr. 19 din 16 aprilie 2015, acordarea unui sprijin financiar pentru achiziţionarea şi amplasarea unui sistem foto-voltaic necesar producerii energiei electrice. Schitul Pahomie este un aşezământ monahal izolat cu venituri foarte mici, situat la o distanţă de 30 km de municipiul Râmnicu Vâlcea, în pădurile de la poalele muntelui Buila, la care se poate ajunge doar pe un drum forestier greu accesibil şi în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea un număr de şase monahi. Datorită terenului accidentat şi greu accesibil schitul nu beneficiază de alimentare cu energie electrică. Având în vedere cererea ieromonahului Siluan – stareţ la Schitul Pahomie şi avizul Arhiepiscopiei Râmnicului, CJ Vâlcea a decis luna trecută alocarea sumei de 35.000 lei Schitului Pahomie pentru achiziţionarea unui sistem foto-voltaic. Suma de 35.000 lei se cuprinde la capitolul 67.02 „Cultură, recreere şi religie”, subcapitolul 67.02.50 „Alte servicii în domeniul culturii”, şi se asigură prin redistribuire de la acelaşi capitol, titlul 70 „Cheltuieli de capital” de la poziţia autoturism, urmare economiilor înregistrate.

Leave a Response