|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul Petre Iordache, în atenția DNA! Ocnele Mari, raport devastator al Curţii de Conturi! 

e10563e7c17de516da6affac7a41e627_L

Primarul Petre Iordache, acuzat de auditori că a cheltuit ilegal milioane de euro, în perioada 2012 – prezent, inclusiv pentru lucrări edilitare fictive!

Potrivit site-ului de știri laraport.ro, inspectorii Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Vâlcea, au comunicat Primăriei Ocnele Mari – Vâlcea raportul celui mai recent control efectuat de auditorii instituţiei.

Sursele noastre din primărie, inclusiv doi consilieri locali, susţin că primarul Petre Iordache îşi agravează situaţia, pentru că a intrat deja în vizorul DNA, refuzând să pună la dispoziţia celor interesaţi conţinutul documentului integral. Aleşii s-au plâns că li s-a refuzat accesul până şi la raportul sintetic al auditorilor!

În nota privind verificarea realităţii aspectelor menţionate în sesizarea înregistrată la Camera de Conturi Vâlcea sub nr. 595/16.03.2015, auditorii au reţinut mai multe şi foarte grave încălcări ale procedurii achiziţiilor publice, lucrări efectuate defectuos sau cu încălcarea dispoziţiilor legii şi multe alte fapte ce cad în sarcina conducerii şi aparatului Primăriei Ocnele Mari.

Enumerăm, pe scurt, câteva dintre acestea:

• “A fost estimată o valoare a materialelor cedate gratuit în sumă totală de 7.034,01 lei”;

• “Contravaloarea energiei electrice (consumată în Casa de Cultură de o societate comercială privată – n.r.) plătită (prin încălcarea prevederilor contractului dintre părţi şi a legislaţiei – n.r.) din bugetul local a fost în sumă totală de 1.277,91 lei”;

În 2012 au fost atribuite RAJDP Vâlcea, lucrările de reparaţii şi modernizări la străzi şi trotuare prin încredinţare directă “şi nu prin aplicarea unei proceduri de achiziţie prevăzută de art. 18 din OUG nr. 34/2006”. Devizul general al lucrării a fost de 116.385, 03 Euro, valoarea majorităţii dintre cele opt contracte subsecvente având valori mai mari de 15.000 de euro”;

• Plăţi către EuropanProd SA Piteşti, “fără justificare legală” pentru modernizarea (asfaltarea) a trei străzi. “Comisia (de inventariere a lucrărilor – n.r.) a constatat nerealizarea nici uneia din lucrările incluse în proiectul tehnic şi oferta financiară în baza căreia a fost încheiat contractul de execuţie, fiind înscrisă nejustificat în situaţiile de lucrări şi achitată nelegal suma totală de 2.860.480,16 lei”

*Nr act: 953/29 aprilie 2015 dat de Camera de Conturi Vâlcea

Leave a Response