Necazul unora, bucuria altora. Staţiunea Govora din judeţul Vâlcea supravieţuieşte o dată cu incidenţa tot mai mare a bolilor respiratorii la copii. După un declin abrut după Revoluţie, în ultimii 5 ani, pe lângă hotelurile moştenite din epoca Ceauşescu, au apărut şi pensiuni private dar şi noi baze de tratament. În staţiune pot fi trataţi, în fiecare zi, câteva sute de pacienţi.

Este al treilea an consecutiv când familia Mocan vine la Băile Govora. Bat drumul de la Arad la Vâlcea pentru copiii Robert și Bogdan. Ambii suferă de afecțiuni respiratorii. S-au documentat despre stațiune pe internet, după ce soluțiile propuse de doctori nu au avut niciun efect. După primul sejur la Govora, și-au propus să vină de două ori pe an. Spun că merită fiecare bănuț.

În stațiune funcționează cinci baze de tratament, 4 noi și una construită pe vremea lui Ceauşescu. Mai mult de jumătate dintre pacienți sunt copii.

Medicii specialiști de la Govora spun că, în ultimii 10 ani, numărul cazurilor de boli respiratorii s-a dublat. De vină ar fi. în primul rând, condiţiile de mediu. Cei mai afectaţi sunt copiii.

O dată cu interesul turiştilor pentru staţiune a renăscut şi iniţiativa privată. Vechile hoteluri comuniste au fost modernizate şi au apărut şi pensiuni noi.

Există şi obiective care au rămas în ruină. Cazinoul, pavilionul central de băi şi cinematograful aşteaptă o nouă viaţă. Conducerea oraşului are însă şi alte planuri.

Staţiunea era în perioada interbelică o oază de modernitate. Aici se desfăşura Campionatul Naţional de Bridge şi venea la odihnă şi tratament protipendada din Bucureşti atrasă de aerul belle epoque” al clădirilor. După venirea comuniştilor, staţiunea a pierdut aerul boem. În 2014, 10.000 de turişti şi-au petrecut vacanţa la Govora. (digi24.ro)