Incendiu în satul Barza din comuna Budeşti

Pompierii militari au intervenit duminică, la ora 18.38, în comuna Budeşti, satul Barza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea Mariei S. Flăcările s-au manifestat într-una dintre camere şi au ars: un fotoliu, o canapea, un covor şi 35 mp. de polistiren de pe tavanul camerei. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la restul apartamentului. Cercetările preliminarii efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat după ce proprietarul ar fi uitat un aparat electrocasnic sub tensiune.
in Fapt divers