VIDEO Documentar: Râmnicu Vâlcea – Orasul Hackerilor
”Numele meu este Iceman și am început să sparg conturi pe internet în 1998. La vremea respectivă, cea mai utilizată parolă era 123456. Internetul a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut. (…) Am spart conturile unor membri ai familiei Bush, contul lui Hilary Clinton, am intrat pe multe conturi ale familiei Rockefeller”, declară Iceman, unul dintre primii hackeri români.Documentarul prezintă povestea hackerilor români din Râmnicu Vâlcea, în urma căreia orașul a fost supranumit Orașul Hackerilor, conform devour.com.”Este complicat să spunem cum a început totul. Unii hackeri încep prin a avea o viață normală, merg la muncă, dar apoi aleg o altă cale către succes și încep să comită astfel de acte criminale”, declară un ofițer al poliției române care se ocupă de crimele cibernetice.
”România s-a remarcat, pe bună dreptate, prin faptul că există mulți oameni cu bune abilități de operare a calculatorului, dar care au ales să comită infracțiuni”, declară Kevin Haley, expert Norton Security.
”Mai mult de 80% dintre serverele și site-urile din toată lumea sunt vulnerabile. Este numai o chestiune de timp până vor fi sparte”, a spus Tinkode, primul ”cel mai căutat hacker român”. Acesta a fost arestat în 2012 și eliberat din motive necunoscute, la numai 3 luni după arest.
Documentarul a fost postat pe canalul de youtube Norton în data de 17 iunie și a înregistrat deja peste 50 de mii de vizualizări. (hotnews.ro)
in Prim plan