Percheziții la evazioniști cu produse feroase din Vâlcea; prejudiciul se ridică la 10 milioane de euro
„La data de 23 iunie, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, peste 600 de polițiști efectuează 151 de percheziții și pun în aplicare 116 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani”, precizează IGPR într-un comunicat transmis AGERPRES.
Perchezițiile se efectuează în municipiul București și în județele Ilfov, Iași, Călărași, Giurgiu, Vâlcea, Teleorman, Argeș și Dâmbovița.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2013 — 2014, reprezentanții unei societăți comerciale, cu domeniul de activitate comerțul cu produse feroase, s-ar fi aprovizionat cu fier de la mai multe persoane fizice și juridice, fără documente legale, iar pentru a justifica stocul de marfă deținut ar fi înregistrat achiziții fictive în cuantum de 59.000.000 de euro, de la 47 de societăți comerciale cu comportament de „tip fantomă”.
Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 10.000.000 de euro.
„Dosarul penal este instrumentat de polițiștii DGPMB, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București”, se arată în comunicat.
Persoanele bănuite vor fi conduse la sediul Poliției Capitalei, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
AGERPRES