|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Liberalii sunt DISPERAȚI să ia CIOLANUL de la Primăria Râmnicului, din mâna lui Gigi Matei 

buican-bulacu

Comunicat de presă

Referitor la materialele de presă transmise către mass-media de Matei GIGI Ion cu privire la situaţia din Consiliul Municipal al Râmnicului, Filiala Vâlcea a Partidului Naţional Liberal informează cetăţenii municipiului reşedinţă de judeţ că acţiunea de înlăturare a acestuia de pe scaunul de Primar este o consecinţă a lipsei de profesionalism şi a proastei administrări a problemelor importante din oraş.

Urmare a diletantismului cu care Matei GIGI Ion gestionează treburile Primăriei, paisprezece consilieri locali, aparţinând mai multor formaţiuni politice, au format o nouă majoritate care a hotărât retragerea sprijinului celui care joacă acum rol de Primar. Conform Legii şi democraţiei, lui Matei GIGI Ion nu-i este suficientă susţinerea prefectului Dumitru Cornoiu şi a secretarului Didoiu pentru a rămâne şef al Râmnicului.

O ecuaţie simplă, dar complicată pentru mecanismul cognitiv al lui Matei GIGI Ion, indică necesitatea îndepărtării lui de la conducerea Râmnicului: nu este Primar ales, populaţia nu-l mai vrea şi majoritatea consilierilor nu-l mai acceptă. Atunci, unde este şantajul politic pe care-l tot reclamă, fără niciun argument, viceprimarul cu atribuţii de Primar?

De asemenea, cu o ipocrizie incredibilă, acelaşi Matei GIGI Ion a invocat necesitatea “banilor primiţi de la Ministerul Dezvoltării pentru locuinţele sociale”. Pe acestă temă, îi amintim, fără să excludem eventualitatea unor deficienţe de memorie, că domnia sa nu a binevoit să mergă la Bucureşti să semneze contractul în cauză şi, în timp ce viceprimarul Eduard Vîrlan îl semna în locul său, Matei GGI Ion îşi semna… cererea de concediu!

Amânarea Festivalului Ariel Inter Fest a fost un lucru bun pentru protejarea imaginii Râmnicului deoarece, aşa cum îl organizase fostul viceprimar cu atribuţii de Primar, fără cel puţin participarea Teatrului Anton Pann, riscam să ne facem de râs în faţa cetăţenilor. Dacă Matei GIGI Ion era un aşa bun manager cum afirmă, ţinând cont de faptul că este autorul întocmirii bugetului pe anul 2015, era obligat să cunoască lipsa prevederii banilor necesari desfăşurării evenimentului din data de 29 iulie, Ziua Imnului naţional, aşa cum se întâmplă în fiecare an.

Grupul consilierilor locali ai PNL, alături de consilierii majorităţii nou formată, conştientizează şi tratează cu responsabilitate şi seriozitate problemele municipiului Râmnicu Vâlcea. Săptămâna viitoare, pe lângă proiectele de Hotărâre propuse de aceştia, vor fi votate toate Hotărârile necesare funcţionalităţii oraşului.

Departament comunicare PNL Valcea

Leave a Response