Robii Domnului, pedagogi ai libertății
„Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce. Pentru aceea, și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt. Și să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 5-11).
În măsura în care este creat, iar această calitate are o valoare veșnică, omul nu poate evita statutul de rob. Cuvânt greu pentru toți cei care nu înțeleg paradoxul robiei duhovnicești, singura care-l poate elibera în mod desăvârșit pe om. Până la căderea primilor oameni, omul nu putea fi rob decât al unui singur Stăpân, al Creatorului său. După cadere, însă, odată cu intrarea păcatului în om și în lume, diavolul a făcut tot i-a stat în putere spre a-l înrobi pe om și a-i deveni stăpân.
În starea cea dintâi, omul era liber cu adevărat, el alegând în mod natural binele, fără a simți vreo greutate. După căderea în păcat, însă, acea stare de tensiune numită în mod greșit tot libertate, l-a aruncat pe om într-o continuă luptă privind alegerea între bine și rău. Până la cădere, omul avea înainte numai binele, putând fi rob numai al binelui, spre fericire, odihnă și viață veșnică, însă după cadere, când înaintea lui a apărut și raul, omul a început să le aleagă pe cele înșelătoare, în locul celor reale.
Lupta omului în această viață nu ar trebui să se manifeste ca o neîncetată revoltă și strădanie între a fi rob și a fi liber, ci în a fi rob cui trebuie, adică lui Dumnezeu. Numai această robie îl ajută pe om să cunoască și să trăiască în mod desăvârșit libertatea la care sunt chemați toți fiii lui Dumnezeu. Robii lui Dumnezeu dobândesc libertatea și odihna încă din această viață. În schimb, cei care ajung robi Satanei, încă de aici se umplu de chin și suferință. În afara acestor două robii, o a treia robie nu există.
Domnul Iisus Hristos a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-se ca un om. „Prin respectul nemărginit purtat libertății umane, ajungând până la a le arăta oamenilor doar fața frățească a robului, plină de suferință, și trupul frațesc plin de suferințe de pe Cruce, Mântuitorul Iisus Hristos trezește în om credința ca răspuns la dragoste; căci numai ochii credinței recunosc chipul lui Dumnezeu, sub chipul robului„, spune Vladimir Lossky.
Sfinții, ca desăvârșiți robi ai lui Dumnezeu, au săvârșit nenumărate minuni, au mers pe apă, au mutat munți, au viețuit împreună cu animalele sălbatice și chiar au înviat morți. Ce minunată robie! A fi robul lui Dumnezeu înseamna a dobândi cea mai puternică și autentică libertate. „Robul (stare sociala), care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot așa cel chemat liber este rob al lui Hristos. Cu preț ați fost cumpărați. Nu vă faceți robi oamenilor” (I Corinteni 7, 22-23); „Domnul este Duh, si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17); „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1); „Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (I Petru 2, 16). Cât de minunat înfățișează Fericitul Augustin această taină, când zice: „Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu cu adevărat liber„.
Postul, metaniile, milostenia, iertarea, rugăciunea etc, toate acestea sunt porunci, iar cel ce împlinește poruncile nu poate fi decât rob Celui care a dat poruncile. Astfel, postul ni se face o atât de frumoasă robie, o atât de dulce eliberare! Postind, noi ascultăm porunca Mântuitorului și, făcând ascultare, dobândim libertatea.
Toți drepții și sfinții s-au numit pe ei „robi” ai lui Dumnezeu! „Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi! Caută spre robii Tăi și spre lucrurile Tale și îndreptează pe fiii lor” (Psalm 89, 15, 18); „Trimis-am la voi pe toți proorocii, robii Mei, i-am trimis dis-de-dimineață și am zis: Să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea și să vă îndreptați purtările, să nu mergeți după alți dumnezei, ca să le slujiți, și veți trăi în pământul acesta pe care l-am dat vouă și părinților voștri” (Ieremia 35, 15); „A venit vremea ca sa fie judecați, și să răsplătești pe robii Tăi, pe prooroci și pe sfinți și pe cei ce se tem de numele Tău, pe cei mici și pe cei mari, și să pierzi pe cei ce prăpădesc pământul” (Apocalipsa 11, 18).
Când îngerul Domnului s-a arătat Fecioarei Maria și i-a binevestit Nașterea lui Mesia dintr-însa, ea a zis: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Acesta este modelul omului creștin, încrezător în Dumnezeu și dispus necondiționat a-I sluji Lui. Numai cel care se face pe sine, în mod liber și iubitor, rob al lui Dumnezeu, se poate numi liber cu adevărat, liber de chingile egosmului și ale patimilor care ne strâmtorează viața.
Preot Nifon Dorin Iancu
