Uzinele Sodice Govora (actualul Ciech Soda România) au părăsit oficial piaţa bursieră
La sfârşitul lunii trecute, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat retragerea de la tranzacționarea pe BVB – piața Rasdaq a acțiunilor emise de Ciech Soda România SA Râmnicu Vâlcea (fosta Uzinele Sodice Govora) şi a mai aprobat radierea din evidența ASF a acțiunilor emise de SC Ciech Soda România SA, începând cu data de 26 iunie 2015. La luarea deciziei, ASF a ţinut cont de rapoartele curente transmise de societate, conform art. 8 din regulamentul ASF nr. 17/2014 şi de prevederile art. 9 din regulamentul ASF privind statutul juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața Rasdaq sau pe piața valorilor mobiliare necotate. La începutul acestui an, acţionarii SC Ciech Soda România SA au aprobat, cu majoritate de voturi, ca societatea să nu facă demersurile legale în vederea admiterii acţiunilor pe o piaţă reglementată, respectiv tranzacţionării în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. Concret, acţionarii SC Ciech Soda România SA au dezbătut situaţia creată de lipsa cadrului legal de funcţionare a pieţei Rasdaq, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate. S-a prezentat raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 151/2014 privind cadrul juridic aplicabil tranzacţionării acţiunilor pe o piaţă reglementată, respectiv tranzacţionării în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare şi s-au prezentat pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzacţionare pe care pot fi tranzacţionate acţiunile societăţii. În aceste condiţii, acţionarii de la SC Ciech Soda România SA au aprobat propunerea ca societatea să nu facă demersurile legale în vederea admiterii acţiunilor pe o piaţă reglementată, respectiv tranzacţionării în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. A fost acordat dreptul acţionarilor SC Ciech Soda România SA de a se retrage din societate în condiţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale regulamentul CNVM nr. 17/28 noiembrie 2014 cu respectarea termenului prevăzut de Legea nr. 151/2014. Acţiunile SC Ciech Soda România SA sunt nominative, ordinare, indivizibile, dematerializate, evidenţiate prin înscriere în cont. Acţiunile acordă drepturi egale deţinătorilor acestora, iar o acţiune acordă dreptul la un singur vot în Adunarea Generală a Acţionarilor. Tot luna trecută, s-a încheiat termenul de retragere din SC Ciech Soda România SA acordat acţionarilor în condiţiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 151/2014, respectiv de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii AGEA nr. 1/15 ianuarie 2015. În cadrul termenului menţionat, au fost depuse 25 cereri de retragere, formulate de către 25 acţionari, totalizând un număr de 53.688 acţiuni pentru care s-a exercitat dreptul de retragere. Acţiunile au fost integral achitate, existând confirmarea Depozitarului Central privind realizarea transferulului dreptului de proprietate. Termenul instituit de art. 7 din regulamentul CNVM nr. 17/2014 a devenit astfel caduc. SC Ciech Soda România SA informează că astfel a fost finalizată procedura de retragere a acţionarilor din societate, în condiţiile Legii nr. 151/2014. Societatea ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor prin intermediul unui registru independent privat (SC Depozitarul Central SA) cu care are încheiat un contract în acest sens. În vara anului trecut, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat propunerea de mandatare a reprezentantului său în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea CET Govora să aprobe cumpărarea de către întreprindere de la SC Ciech Soda România SA a unui număr de 6,8 milioane de acţiuni în valoare totală de 1,7 milioane de lei, prin avansarea efectivă a sumei respective în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a SC Ciech Soda România SA. Tot la începutul acestui an, acţionarii întreprinderii au mai aprobat propunerea de majorare a capitalului social, prin aport în numerar, cu suma de 45 milioane de lei, de la valoarea curentă de 66,3 milioane de lei, la valoarea de 111,3 milioane de lei, în vederea atragerii de lichidităţi necesare strategiei de dezvoltare, prin investiţii, a societăţii, dezvoltării SC Ciech Soda România SA pe termen lung, prin implementarea unui program investiţional, îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă, a situaţiei financiare a SC Ciech Soda România SA şi a structurii pasivului societăţii, în sensul aducerii activului net al întreprinderii la o valoare care să depăşească jumătate din valoarea capitalului social, în conformitate cu prevederile din actul constitutiv, raportat la dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.