Obiectivul echipei HCM Rm. Vâlcea cu Constantin Ştefan pe banca tehnică: „Trebuie răbdare şi buget mai mare pentru a putea ajunge la performanţele anterioare ale Oltchimului”
Conducerea HCM Rm.Vâlcea a susţinut joi o conferinţă de presă în care au fost prezentaţi antrenorul Constantin Ştefan, jucătoarele Manuela Manda şi Ana Maria Simion, dar şi una dintre handbalistele vechi din lot, Janina Luca.
Noul tehnician, Constantin Ştefan a anunţat că va schimba complet stilul de joc al HCM-ului, pentru a reduce publicul vâlcean în Sala Sporturilor. ”Este o provocare, prima dată când lucrez în segmentul feminin, sper ca experienţa mea să aducă un plus de valoare echipei. Vă asigur că echipa va avea o faţă nouă, un joc modern, numai la victorie, care va aduce suporterii în tribună. Eu sunt prin excelenţă un antrenor care iubeşte apărarea, dar trebuie să munceşti mult în defensivă. Cu siguranţă, HCM va avea una dintre cele mai bune apărări din handbalul feminin. Vâlcea înseanmă mult pentru handbalul feminin, dar trebuie să facem o diferenţă între ce a fost şi ce este, trebuie răbdare şi buget mai mare pentru a putea ajunge la performanţele anterioare ale Oltchimului. Un obiectiv realist, cred că este clasarea pe locurile 5-8, tot ce este peste, va fi un bonus, nu vreau să creez presiune, eu vreau să fac o echipă”.
Operată la menisc, Janina Luca a venit la conferinţă în cârje. ”Sunt bine la nivel de recuperare, dar mai am cel puţin o lună jumătate. Eu o să trag să revin repede, dar aş vrea să mă refac bine, decât să grăbesc intrarea şi apoi să am probleme. Sunt bucuroasă că avem un antrenor nou în handbalul feminin, abia aştept să văd stilul, are o carieră frumoasă, sunt convinsă că avem ce învăţă, am mare încredere că va fi bine”.
Manuela Manda revine pe teren, după ce a dat naştere unei fetiţe. ”Revin după un an, dar munca nu mă sperie, îmi doresc în continuare să joc, nu să îmi agăţ ghetele în cui. Voi face totul să revin şi să ajut la îndeplinirea obiectivelor, Vâlcea şi-a dorit să-mi dea şansa să revin în handbal. Îmi doresc să redevin un lider al defensivei, sunt convinsă că pot face faţă, anii de experienţă îşi vor spune cuvântul”.
Ana Maria Simion este anunţată de preşedintele Toma Pleşa ca fiind viitoarea extremă a naţionalei. ”Îmi pare rău că nu am venit de anul trecut. Am venit acum, vreau să facem performanţă şi să avem rezultate. Sper că voi înscrie mai multe goluri decât la Deva”.
Conducerea clubului caută încă să întărească lotul, în special la linia de nouă metri. În zilele viitoare, este aşteptat să dea probe la Vâlcea, un inter din Croaţia. În plus, preşedintele Toma Pleşa a anunţat că discută cu cele trei jucătoare, rămase la final de contract: Vădineanu, Cherăscu şi Stoicănescu. ”Trebuie să ne mai aducem nişte jucătoare la nouă metri, prin accidentările care au fost, trebuie să completăm acest post. Vrem să aducem nişte jucătoare puternice la linia de nouă metri, am găsit ce ne trebuie, pe care antrenorul trebuie să le integreze în echipă. Eu voi continua la Vâlcea până voi găsi pe cineva să mă înlocuiască”, a anunţat preşedintele Toma Pleşa.
Începând cu data de 24 iulie, HCM va merge, pentru o săptămână, în cantonament la Moeciu, dar va participa şi la mai multe turnee amicale.
Lot reunire HCM:
- Portari: Smedescu, Sîntămărean
- Extreme: Simion, Predoi, Bădiţă, Stoicănescu
- Interi: Luca, Adespii, Chirilă, Biro
- Pivoţi: Ilina, Craiu, Manda
Final contract, posibile reînnoiri: Cherăscu, Vădineanu, Stoicănescu
prosport.ro