„Zilele Oraşului Băile Olăneşti”
În perioada 17-19 iulie, va avea loc a VI-a ediţie a „Zilelor Oraşului Băile Olăneşti”, eveniment care marchează, totodată, şi împlinirea a 488 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. „În prima zi a sărbătorii tradiţionale, începând cu ora 16.00, se va desfășura un concert cu formaţiile „Timpuri noi” şi Ansamblul folcloric „Rapsodia Vâlceană”, solista de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu şi cântăreaţa etno Mariana. Seara se va încheia cu discotecă în aer liber pentru cei tineri. Concertele de calitate vor continua sâmbătă şi duminică. Vor mai veni în staţiune „Ane Mary”, Cătălin Crişan, Călin Mihai, Călin Mariana, grupul Haiducii, Evelyn, Robert Târnăveanu, Raoul, iar capul de afiş va fi îndrăgita cântăreaţă de muzică populară Irina Loghin.“ – ne-a declarat primarul localității, Sorin Vasilache.