Sunt jurnalist, deci NEBUN! Mafioții VIOLEAZĂ justiția! 

A fi ziarist in secolul XXI în România este un gest de mare nebunie. Sincer, numai un nebun ar mai dori sa devină jurnalist în condițiile juridico-socio-politico-economice din această țărișoară bolnavă. Vă mărturisesc cu tristețe, că am ajuns după 17 ani de presă să nu mai am curaj să scriu o anchetă, o investigație, o documentare adevărată despre vreo afacere penală din interiorul societăților comerciale de stat, instituțiilor publice, firmelor private (în relația cu statul). Legile în România sunt croite de infractori, așa cum s-au dovedit a fi cei mai mulți parlamentari, pentru infractori.

Ca jurnalist poți să ai de partea ta toate probele din lumea aceasta, că băieții deștepți te izbesc cu capul de toți pereții prin instanțele de judecată, de îți piere pofta de dreptate. Cu alte cuvinte, ziariștii „mor“ de multe ori în sălile de judecată, în procese interminabile de calomnie, insultă, despăgubiri morale. Mor cu dreptatea în mână! O scrie un ziarist care s-a luptat de foarte multe ori pentru adevăr cu morile de vânt ale societății românești. Cu ce preț? Nervi tociți, stres cât cuprinde, sănătate afectată. În acești ani de experiență jurnalistică am realizat, că așa-zisa justiție din România urăște presa din tot suflețelul ei. Am văzut satisfacția de pe fețele unor judecători, corupți până în măduva oaselor, atunci când decideau ca oamenii din presă să le plătească mafioților, răniți în orgoliu și-n business-ul mizerabil, despăgubiri morale de sute de milioane de lei. Adică tu jurnalist demonstrezi că directorul X sau primarul Y a furat la greu din banul public miliarde și miliarde de lei, iar judecătorul te condamnă pe tine – cel care ai devoalat ilegalitățile – la plata unor sume imense. O țară de nebuni!

Și cum mama naibii să te mai gândești măcar să scrii ceva de bandiții ăștia care conduc din umbră sau pe față județul și țara?! Sincer, nu mi-e teamă, doar trăiesc o senzație de scârbă profundă în legătură cu ceea ce se întâmplă acum în România. Presa este în genunchi și nimănui din conducerea statului nu-i pasă, presa agonizează, mai ales cea de provincie. Înglodată în datorii către finanțe, tipografii, alți furnizori, chirii etc, presa de calitate este pe cale de dispariție. Nu se ține cont că fără presă cu-adevărat liberă nu există stat de drept. Trăim într-o democrație de fațadă, în care libertatea de exprimare este o poveste.

Îți râde-n față orice infractor de care scrii, atunci când ajungi cu el în instanță și el, cu buzunarele doldora, aruncă cu cașcavalul în judecători mânjiți, care te fac din om neom. Pentru că pe ei îi poate trage de mânecă doar Dumnezeu, că despre conștiință nu mai vorbim. Probabil că mai sunt și judecători onești, dar din ce în ce mai puțini. E foame mare! DNA-ul mai extrage selectiv câte un element corupt din justiție și politică, dar nu e suficient. Infractorii de tot felul conduc în continuare sistemul, care mimează lupta împotriva corupției, în fapt lupta între găști de tip mafiot, care strangulează țara aceasta până la lichidare!

Tiberiu Pîrnău