Urma să fie motorul energetic al României, dar, în trei ani de la înfiinţare, are datorii şi pierderi de 600 de milioane de euro. Digi24.ro arată că această companie în care statul a investit un miliard de euro pentru modernizare a fost căpuşată sistematic de afaceri proaste, unele intrate în atenţia procurorilor.

În 2012, Complexul Energetic Oltenia începe să funcţioneze oficial. După un an, activele companiei cresc la 1,6 miliarde de euro. Datoriile scad, la 380 milioane euro. Întreprinderea face profit, 28 de milioane de euro.

Gabriel Dumitraşcu, fost membru al Consiliului de Supraveghere al Complexului Oltenia, susţine că profitul companiei din 2012 a fost artificial. „Imediat după fuziune trebuia demonstrată viabilitatea ideii”, spune el.

Printre cele mai importante afaceri sunt cele în retehnologizarea Complexului Energetic.

„După 2012, mai mult ca sigur nu s-au dat contracte pe criterii politice”, afirmă Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Companiile Institutul de Studii şi Proiectări Energetice SA şi Romelectro Contracte au câştigat lucrări de 40 de milioane de euro. Cei mai importanţi acţionari la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice SA sunt Romelectro, cu 69,19%, şi Dan Ioan Gheorghiu, cu 9,77%.

Iunie 2015. DNA îl pune pe sub acuzare pe premierul Victor Ponta pentru mai multe infracţiuni legate de Complexul Energetic Oltenia. Premierul este acuzat că, alături de Dan Şova şi Laurenţiu Ciurel, ar fi participat la devalizarea bugetului companiei. În 2007, casa de avocatură Şova şi asociaţii a primit mai multe contracte de la complexurile Turceni şi Rovinari. Procurorii susţin că o parte din bani au ajuns şi la Victor Ponta.

Nu cred că există companie de stat care să nu fi recurs la un moment dat la case de avocatură”, a spus Laurenţiu Ciurel, directorul general al CE Oltenia. Întrebat dacă ştia că Dan Ioan Gheorghiu este consilierul onorific al lui Victor Ponta, Ciurel a răspuns: „Sigur că ştiam. Da”.

Întreaga poveste a afacerilor de la Complexul Energetic Oltenia, în această seară, de la ora 21.00, la Jurnalul de Seară, într-un nou episod al campaniei „România furată”.