Nonagenarii râmniceni, sărbătoriți de Primărie
Joi, 23 iulie, 25 de vârstnici au fost premiaţi de primăria municipiului cu ocazia intrării în ”Clubul Nonagenarilor”. Sărbătoriţii au primit o diplomă şi tichete sociale în valoare de 500 lei (cei cu vârste cuprinse între 90 şi 94 ani), sau de 700 lei (cei cu vârste cuprinse între 95 şi 99 ani). De la debutul acestei acţiuni şi până în prezent, 234 de vârstnici au fost aniversaţi de Municipalitatea Râmnicului, dintre care 7 cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani. În aceeaşi notă, joi, 30 iulie, de la ora 10.00, la Primăria municipiului va avea loc sărbătorirea a 19 cupluri de râmniceni cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie.
in Actualitate