Oameni cari nu mai sunt: AUREL VLĂDOIU, un fiu de ispravă al Olteniei de sub munte 

S-a stins în zilele din urmă, ros câineşte şi înfrânt de o boală fără leac, cu care s-a luptat cu o rară nădejde să o învingă, până în ultima clipă facându-şi îndârjit datoria de om al cetăţii cum rar se mai întâmplă să vezi când te uiţi împrejur unde roieşte bădărănia politicianismului cel mai veros, un fiu de ispravă al Olteniei de sub munte, din stirpea celor numiţi înainte Apostoli ai binelui obştesc. L-am cunoscut când abia avea nouăsprezece-douăzeci de ani şi nu s-a dezminţit o viaţă în dăruirea, în sufletul, în patima faţă de cauza pe care şi-a ales-o de activist în înţelesul nobil al cuvântului, nu compromis ca în clipa de faţă, de ploaia de multipartitişti cărora nu le mai tace gura la adunări, în prezidii şi la mese festive, altfel încrâncenaţi ţinându-se cu ghearele şi cu dinţii de scaunul efemerei lor puteri şi cât îi ţine partizanatul bine puşi la îngrăşat. Acest bărbat despre care vorbesc eu, fiu de ţărani dintr-un sat căruia, de asemenea, i s-a devotat ca să fie scos la lumină, n-a fost neapărat lipsit de păcate, dar a fost mai întâi un căuzaş al bătăliei morale şi sociale şi socialiste. A răzbit prin ambiţia de a-şi face datoria, prin ruşinea faţă de ţăranii pe care i-a reprezentat în atâtea împrejurări, organizator de tineret, primar de comună vestită şi, prin priceperea şi hărnicia lui, deputat în ultimii ani ai partidului aflat în stânga eşicherului politic, dar mereu deschis şi dialogant si solidar cu acţiunea pozitivă de interes general. S-a ridicat de jos cu voinţa de a învăţa mereu şi de a se instrui şi a ajuns să fie privit şi primit în cercuri înalte ca un om de carte şi cu ţinuta intelectualului; îi sta bine şi la tribuna parlamentară şi la adunarea obştească ţărănească, avea cultul respectului pentru confraţi şi al răspunderii pentru scaun. N-a fost sat, comună, orăşel, municipiu vâlcene, din câte le-a reprezentat ca ales, să nu-l aprecieze pentru însufleţirea cu care îşi făcea datoria, şi nu a fost şcoală, cămin cultural, grădiniţă, casă de bătrâni, schit, biserică să nu se aplece dator asupra lor şi să nu pună tot umărul la buna lor stare, zidire şi înflorire. A justificat frumos şansa de a fi un ales şi la trecerea lui din această viaţă au fost impresionante buchetele de flori cu care l-au acoperit alegătorii şi tovarăşii lui, primari, săteni, învăţători, profesori, preoţi. Repet, n-a fost lipsit de scăderi omeneşti, nu condamnabile, dar a fost necontenit un devotat, un solidar, un camarad, un săritor. Avea în el acest spirit ţărănesc moral al solidarităţii faţă de cei din jur sau rămaşi mai jos şi a alergat la propriu, tot timpul în sprijinul lor, a bătut la toate porţile şi a apăsat pe toate clanţele uşilor, nu a pregetat nicio clipă în faţa nevoii de a fi de faţă, de a ajuta, de a fi folositor. Nu-l laud neapărat din prietenie, m-a onorat şi el cu prietenia lui mereu tânără, am fost alături în bătălii pentru o şcoală, un teren de sport, o bibliotecă, aşa cum a fost el apoi mereu o “cârjă frumoasă” a Înaltpreasfinţitului Gherasim al Râmnicului, în opera acestuia ctitoricească, şi stau mărturie atâtea mânăstiri şi schituri şi bisericuţe pe care le-a sprijinit. A fost mereu, cum ziceam, de o tinereţe care ne făcea să nu băgăm de seamă că se apropie de 70 de ani. A lăsat, în sfârşit, un nume care ar putea cinsti de azi înainte o uliţă din satul lui, o stradă dintr-un orăşel al Olteniei de sub munte, o stradă a Râmnicului pe care l-a iubit şi pentru care a fost, de asemenea, ca un fiu; o şcoală, un cămin cultural, o grădiniţă, s-ar putea numi cu numele lui: Deputatul ţăranilor din Oltenia de sub munte Aurel Vlădoiu. Rămâne să vedem cum îşi vor aminti de el cei care, la putere sau în opozitie, i-au fost alături şi, sigur şi neapărat, cum îşi vor aminti alegătorii. Acum se va vedea şi obrazul lor.

Dinu Săraru (adevarul.ro)