|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Se înmulţesc accidentele rutiere în Râmnicu Vâlcea 

accident-impactingorj

 

 

La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 12.10, T. Damian, de 36 ani, din com. Glăvile, a condus o autoutilitară pe D.N. 64 – Rm. Vâlcea, pe banda a doua, iar la km. 106 + 450 metri, a efectuat un viraj stânga peste marcajul dublu continuu, pentru a intra în curtea imobilului şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de M. Ştefan, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a lui M. Ştefan – diagnostic : TCC nivel 0, contuzie cot stâng, traumatism genunchi drept. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind, în ambele cazuri, negative. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier. La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 18.50, D. Ştefan, de 45 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus o autoutilitară pe str. Bld. Dem Rădulescu, iar în dreptul unui imobil a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure, cu intenţia de a întoarce pe sensul opus de deplasare, moment în care pe banda 2 din aceeaşi direcţie de deplasare a circulat o motocicletă, condusă de C. Marin care din cauza virajului brusc a autoutilitarei şi a vitezei excesive a pierdut controlul direcţiei de deplasare căzând pe partea carosabilă, parcurgând o distanţă de aproximativ 130 de metri. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motocicletei diagnostic: politraumatism prin accident rutier. Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

În trafic, când eşti pieton vrei să ţi se acorde prioritate, când eşti şofer uiţi să acorzi prioritate altora. Ajungem să uităm de normele rutiere preventive în viteza acestui secol, ştim doar punctul de plecare şi cel de sosire, iar traseul de multe ori este uitat cu desăvârşire, fiind parcurs din automatism. Pentru a nu fi implicaţi in accidente de circulaţie şi pentru a evita sancţionarea contravenţională, politia recomandă: nu consumaţi alcool înainte de a conduce autovehicule pe drumurile publice; conduceţi cu prudenta si adaptaţi viteza in funcţie de condiţiile de trafic, vreme, vizibilitate si starea carosabilului; respectaţi limita de viteza stabilita pe tronsoanele de drum pe care circulaţi; să vă asiguraţi temeinic la punerea in mişcare, la efectuarea virajelor si a depăşirilor si sa semnalizaţi din timp orice schimbare a direcţiei de mers.

Leave a Response