|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Computer tomograf de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea 

Spitalul-Judetean-Valcea

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, a semnat marţi contractul de achiziţie a unui computer-tomograf în valoare de 1.045.312,50 lei fără TVA, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

„Am reuşit să finalizăm o acţiune pe care ne-am propus-o, pentru a urgenta accesul pacienţilor la servicii medicale de calitate şi, în felul acesta, am demonstrat că realizăm ceea ce promitem. Din toamna acestui an, pacienţii nu vor mai fi obligaţi să se deplaseze spre alte unităţi sanitare pentru tomografii şi vor beneficia gratuit de performanţele acestui computer-tomograf ultra performant, printr-o diagnosticare mai clară şi mai rapidă’, a declarat Gheorghe Păsat.

Pentru achiziţionarea acestui computer tomograf, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Ministerul Sănătăţii au contribuit fiecare în proporţie de 50%.

În prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă se află în plin proces de reabilitare, din fonduri europene, printr-un grant de 17 milioane de euro, urmând ca, până la sfârşitul anului, lucrările să fie încheiate.

Sursa: Agerpres

 

One Response to Computer tomograf de peste 1 milion de lei pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  1. Pacientul

    Poate explica Pasat care e treaba cu firma Supermedical(cea care va livra tomograful) si care are un singur angajat(probabil pe Superman daca e in stare sa livreze si sa monteze aparatul)!!!

     

Leave a Response