|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Doi creditori importanţi au făcut recurs la Tribunalul Vâlcea împotriva planului de reorganizare al Oltchim 

14-oltchim-lib-36

 

 

Reprezentanţii societăţii Oltchim SA au informat zilele trecute acţionarii şi opinia publică că Electrica Furnizare SA şi Agenţia Naţională de Administrare Fisclaă (ANAF) au declarat recurs împotriva Sentinţei nr. 892/22 aprilie 2015 pronunţată în dosarul de insolvenţă nr. 887/90/2013 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, prin care a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei SC Oltchim SA. Menţionăm că societatea nu a primit din partea instanţei de judecată o comunicare în acest sens şi ca urmare nu poate informa, prin raportul curent, asupra termenelor de judecată a celor două recursuri declarate. Potrivit certificatului de grefă eliberat de Tribunalul Vâlcea, „se certifică prin prezentul că, împotriva Sentinţei nr. 892/22 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr. 887/90/2013 privind pe debitoarea SC Oltchim SA, reprezentată prin consorţiul de administratori judiciari Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, a fost declarat recurs de către Electrica Furnizare SA, înregistrat la data de 8 iunie 2015, şi de către ANAF, înregistrat la data de 4 iunie 2015. Prezentul certificat se eliberează la cererea debitoarei SC Oltchim SA, societate în insolvenţă, reprezentată prin consorţiul de administratori judiciari”. Planul de reorganizare va fi considerat ca fiind finalizat cu succes, înainte sau la expirarea perioadei de 36 luni în cazul în care următorul obiectiv a fost îndeplinit: creditorii SC Oltchim SA au fost plătiţi cu sumele prevăzute în programul de plată al creanţelor. Pe durata implementării planului de reorganizare, conducerea activităţii curente va fi păstrată de către debitor, consorţiul de administratori judiciari având atribuţii de raportare lunară către creditori a gradului de îndeplinire a planului de reorganizare şi, respectiv, de avizare a plăţilor în aceleaşi condiţii ca în perioada de observaţie. Atribuţiile stabilite în mod expres prin plan în sarcina administratorului special al SC Oltchim SA sunt următoarele: va asigura conducerea executivă a societăţii debitoare; va reprezenta societatea în faţa instanţelor de judecată şi în relaţia cu terţii; va efectua acte de administrare şi de dispoziţie, inclusiv cu privire la orice activ sau părţi sociale deţinute de societatea debitoare, în condiţiile şi limitele prevăzute prin plan; va efectua sau aproba toate plăţile societăţii şi va monitoriza implementarea planului de reorganizare; va putea efectua orice alte operaţiuni sau acte necesare punerii în aplicare a prevederilor planului. Măsurile propuse prin planul de reorganizare sunt în acord cu prevederile legale în materie, dar şi cu interesele prioritare ale creditorilor. Planul de reorganizare are în vedere, în principal, identificarea unui investitor care să preia (total sau parţial) patrimoniul sau afacerea SC Oltchim SA, precum şi conversia parţială a datoriilor societăţii în acţiuni ale acesteia.

(Petre Coman)

Leave a Response