Nucii altoiți de la Vâlcea, recomandați de cercetătorii români pentru înființarea unei plantații: Dau producții mai mici, dar sunt mai rezistenți 

Odată cu intrarea în România a nucilor franțuzești, mulți dintre cei interesați de înființarea unei plantații de nuc parcă au uitat că și România are soiuri autohtone. Cu producții mai mici, dar aclimatizați și rezistenți la condițiile din țara noastră, arborii sunt garantați de cercetători români cu experiență care au activat sau încă își desfășoară activitatea la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Râmnicu Vâlcea.

Unul dintre cei mai pasionați cercetători ai nucului românesc este Ion Botu, specialist recunoscut în domeniu şi fost director în cadrul Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Vâlcea. Astăzi pensionat, profesorul merge încă aproape zilnic la Stațiune pentru a-i ajuta pe tineri să deprindă secretele arborelui care poate aduce un profit de 10.000 de euro la hectar.

“Aici la Stațiune avem peste 120 de soiuri de nuci. Soiurile franceze sunt foarte sensibile la temperaturile de -25 de grade. Au fost mulți pomicultori care au pus soiurile acestea și la prima iarnă au pierdut mult din livadă. Soiurile românești de nuc sunt foarte rezistente la îngheț, dar dau o producție mai mică. Deși am studiat și noi soiurile franțuzești pentru plantații, am vândut numai soiuri românești”, ne-a explicat Ion Botu.

El completează că la Vâlcea se fac cercetări pe toate materialele pe care le colectează din ţară, dar şi din afară și sunt create soiuri preformante dar mai ales potrivite pentru clima din țara noastră.

“Din păcate cei care înființează plantații de nuc vor producții record, nuca să fie cât pepenele dacă s-ar putea. Trebuie să fim puțin mai chibzuiți și să ne gândim că chiar dacă poate un soi franțuzesc să zicem că face nuci mai mari dar la primul îngheț nu rezistă. În general o nucă mare e seacă şi nu are miez. Cea mai bună nucă trebuie să aibă o greutate cuprinsă între 10 şi 16 grame și 50 la sută miez”, ne-a mai explicat fostul director.

Cercetătorul se plânge că institutul nu primește sprijinul necesar de la stat și doar mulțumită vânzării de nuci altoiți reușește să continue munca și performanța.

42 de soiuri românești de nuc

Chiar și în condițiile vitrege din prezent, la Vâlcea tradiția nucului românesc merge mai departe. Colecţia de nuc este organizată în câmp şi cuprinde: 5 specii, 42 soiuri, 62 biotipuri locale, peste 2000 hibrizi intraspecifici și 200 hibrizi interspecifici. Anual, mii de nuci altoiţi la Vâlcea ajung în plantaţiile din ţară şi din străinătate.

“Până în anul 1999, SCDP Vâlcea a exportat cantităţi importante de pomi altoiţi şi portaltoi în diferite ţări (Germania, Polonia, Slovacia, Austria, Iordania etc). În pepiniera Vâlcea se înmulţesc, în exclusivitate, soiuri de nuc, fiind printre primele unităţi cu bază biologică şi tehnologii adecvate din România. În anul 2015 nu am mai făcut exporturi. Noi ne axăm mai mult pe fermele din România cu atât mai mult cu cât soiurile sunt create special pentru condițiile noatre de mediu”, ne-a explicat directoarea instituției, dr. ing. Silvia Preda.

Un puiet de nuc românesc costă 100 de lei

„Unitatea noastră a omologat şi brevetat 7 soiuri şi portaltoi de nuc, soiuri de înaltă valoare biologică şi competitive pe piaţa naţională şi piaţa UE. Deţine plantaţii mamă producătoare de ramuri altoi şi seminţe. Numai toamna trecută am livrat peste 6.000 de puieți de nuc altoiți la Vâlcea. Anual produce 8-9 mii de puieț. Prețul unui puiet este de 100 de lei”, ne mai spune Dr. Ing. Silvia Preda.

Creaţiile biologice de nuc sunt Valcor, Valrex, Valmit, Valstar, Valcris, Portval, Timval şi Unival sunt înregistrate la I.S.T.I.S. Bucureşti.

”Botezul” soiurilor de nuc

Am avut curiozitatea să aflăm cum se “botează” soiurile de nuc la Stațiunea de la Vâlcea.

“Numele dat soiului nou propus pentru brevetare sau omologare este în general un nume generic care permite identificarea acestuia. Denumirea soiului trebuie să fie diferită de orice denumire care desemnează un alt soi existent, aparţinând aceleaşi specii de plante sau unei specii înrudite îndeaproape cu acesta”, ne mai explică directoare.

Instalaţie care altoieștii nucii

Instalația de altoire de la Vâlcea funcționează de vreo 15 ani. Puieții stau 28 de zile în aceste instalaţii până le cresc mugurii, pe urmă sunt mutați în depozit unde sunt ținuți la o temperatură optimă până când sunt plantați în câmp.

“Nouă ne trebuie trei ani să facem un nuc altoit. Producţie economică este după anul cinci. Dacă pui din sămânţă, nucile ies mai costelive, cu miez mai puţin”, ne mai spune directoarea stațiunii.

Sunt recomandate soiurile cu fructificare terminală

Nucul (Juglans regia) este o plantă care se cultivă în peste 60 ţări. Planta are cerinţe diferenţiate faţă de factorii de mediu, în funcţie de caracteristicile soiurilor şi sistemelor de cultură.

“Pentru înfiinţarea plantaţiilor comerciale, sunt preferate terenurile plane sau cu pante de până la 10% cu condiţia realizării unui nivel ridicat de mecanizare a lucrărilor. Pentru o cultură reuşită conţinutul de carbohidraţi din sol cu CaCO3 activ în zona rădăcinilor trebuie să nu depăşească 10% şi un pH de 6,0-7,5.

Temperatura este un factor limitativ, nucul fiind o specie iubitoare de căldură. Preferă regiunile cu temperatura medie anuală de 8-9 grade Celsius, cu minime absolute de 7 grade Celsius  şi maxime de 40 grade Celsius”, ne explică directoarea stațiunii vâlcene.

Cum reacționează nucii românești la gerul iernii

În perioada repausului vegetativ nucii se comportă bine la geruri de până la – 24 grade Celsius, chiar – 26 grade Celsius.

Soiurile de nuc cu fructificare terminală (soiurile româneşti) de provenienţă din zonele climatice mai reci sunt afectate de temperaturile minime absolute de -25 grade Celsius, -27 grade Celsius (degeră mugurii micşti şi amenţii ), la -28 grade Celsius sau -29 grade Celsius sunt distruse ramurile anuale, iar la -30 grade Celsius sau -33 grade Celsius cele multianuale, iar pomii tineri sunt distruşi în totalitate.

Soiurile de nuc cu fructificare laterală, de provenienţă din zonele mai calde (Iran, Spania, California, China de Sud) sunt mult mai sensibile la temperaturile scăzute din iarnă. Plantele suferă pagube începând de la – 20, -22 grade Celsius, iar de la -26 sau -28  grade Celsius, pot fi distruse în totalitate. Din această cauză, ele nu se cultivă decât în zonele, în care temperaturile nu scad sub -10, -18 grade Celsius.

“Pentru condiţiile din România sunt recomandate în cultură soiurile cu fructificare terminală (autohtone sau străine) deoarece sunt mult mai rezistente la temperaturile scăzute din iarnă, decât cele cu fructificare laterală. În plus majoritatea soiurilor cu fructificare laterală sunt mult mai sensibile la atacul de bacteriză (Xanthomonas Juglandis)”, ne mai spune Dr. Ing. Silvia Preda.

Soiurile cu fructificare laterală sunt mai productive decât cele cu fructificare terminală, totuşi fără o tehnologie de cultură superioară, care să permită realizarea unor creşteri anuale de 0,6 – 1,2 m, producţia lor se apropie de cea a soiurilor cu fructificare terminală.

Soiurile româneşti cu fructificare terminală sunt mult mai bine adaptate condiţiilor ecologice din ţară şi prezintă fructe de calitate, competitive pe pieţele internaţionale.

Un sistem de irigație crește producția

Pentru o producţie de nuci ridicată, nucul are nevoie de asigurarea necesarului de umiditate din sol prin irigare.

În ţara noastră se utilizează sistemul clasic şi sistemul intensiv de cultură şi se folosesc în general soiurile cu fructificare terminală.

Sistemul clasic se aplică sporadic, pe suprafeţe reduse (500 – 5000 m2) şi pentru terenurile în pantă din zona dealurilor. Sistemul intensiv, cu distanţe de 9 x 8 m (139 plante/ha), este recomandat pentru zonele din ţară care asigură condiţiile ecologice specifice nucului.

Nucul este atacat de mai puține boli și insecte

Dintre boli, mai periculoase sunt antracnoza care produce brunificarea frunzelor și a fructelor și arsura bacteriană care atacă lăstarii, frunzele, florile, fructele și ramurile tinere.

Contra acestor boli se face o stropire toamna după căderea frunzelor și alta primăvara înainte de umflarea mugurilor, zeamă bordeleză 1,5- 2 la sută.

Se mai fac două stropiri cu zeamă bordeleză 0,5 la sută din care una la apariția primelor frunzulițe, iar alta la începutul creșterii lăstarilor.

Stropirea cu zeamă bordeleză 0,5-0,75 la sută se aplică și după înflorit, de 3-4 ori la intervale de 10-12 zile.

Stațiunea a pierdut aproape 90% din terenul pe care se făceau cercetări

Viitorul nucului românesc este incert, dacă ne referim la activitatea de cercetare la stațiunea vâlceană. Până anul acesta când a fost interzisă retrocedarea în natură a terenurilor aparținând unităților de cercetare, SCDP Râmnicu Vâlcea a pierdut instanţă o plantaţie şi chiar terenul de sub clădirea în care funcţionează. Astfel, de la cele 1.000 de hectare pe care se lucra înainte de 1989, acum se mai fac cercetări doar pe 140 de hectare.

Agrointel.ro