|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Senatorul Laurenţiu Coca semnalează unele nereguli în desfăşurarea conferinţei de alegeri de la PSD Vâlcea 

coca_laurentiu1

 

 

În perspectiva alegerilor interne în PSD Vâlcea, care vor avea loc vineri, 7 august 2015, senatorul Laurenţiu Coca, unul dintre candidaţi la funcţia de preşedinte al partidului, a remis recent un comunicat de presă în care precizează: „I-am solicitat încă din data de 30 iulie 2015 domnului preşedinte interimar, deputatul Constantin Rădulescu, să-mi pună la dispoziţie numărul total de delegaţi pe fiecare organizaţie municipală, orăşenească şi comunală, precum şi Hotărârea Biroului Executiv în care s-a stabilit norma de reprezentare de 1 la 39, pe care o cataloghează «consultativă». Răspunsul primit la solicitarea mea, justificată şi întemeiată, încalcă flagrant dreptul de a candida liber în organizaţie. «Având în vedere solicitarea dumneavoastră înregistrată sub numărul 173 din data de 31 iulie 2015, vă vom remite un răspuns într-un termen rezonabil şi legal necesar pentru consultarea documentelor cu caracter specific. De altfel, chiar şi în astfel de situaţii considerăm că nu este necesar să comunicăm prin astfel de adrese având în vedere bunele relaţii pe care le avem, dar vă asigurăm că veţi avea întregul nostru sprijin pentru orice solicitare conformă cu statutul PSD, normele legale în vigoare şi spiritul de bună colaborare care credem că există între noi şi în prezent». Consider că răspunsul domnului preşedinte interimar Constantin Rădulescu nu demonstrează unitatea în partid şi colegialitatea invocată. Mai sunt numai două zile până la data alegerilor, iar situaţia privind numărul de delegaţi mi-a fost semnalată de preşedinţii nemulţumiţi ai mai multor organizaţii care mi-au solicitat să am o poziţie fermă. Vreau să fiu foarte bine înţeles: mă bucură numărul mare de delegaţi care vor participa la Conferinţa Extraordinară a PSD Vâlcea, dar sunt organizaţii locale cu performanţe electorale, cu primari în funcţie de 20 de ani, care au doar 3-5 delegaţi. Astfel de diferenţe, fac ca principiul normei de reprezentare, prevăzut în statut să fie grav încălcat”.

Leave a Response