Culise
Dis de dimineaţă, Yorin Hoasca, Dandu Linu, Flavius Sucă şi alţi câţiva redactori se prezentară la expoziţia de ziceri a liderului celui mai iubit partid din urbe, Tămâioara Balama.
Şi nu mare le fu surpriza, când fiecare primi în dar câte un ceas aurit şi bine meşteşugit de făurarii Elveţiei, pe unde liderul lor drag se preumblase vara aceasta, că, deh, România nu mai făcea nici cât o ceapă degerată faţă de buzunarele sale. Şi, mulţumiţi de dar, toţi îi cântară în cor „La mulţi ani!”, căci, se pare, Tămâioara Balama împlinise cincizeci de ani, dar şi în strună îi cântară, pentru că abuzurile făcute de el prin „FAFI”, „FÂS” şi „CACOFIX” fură ocolite, ba chiar „periate” şi doar trecerea neaşteptată de la un partid la altul fusese remarcată.
Dar să lăsăm politica în pace, pentru că şi aşa doar ea „face”, nu ce ar trebui şi am vrea noi şi să pătrundem în culisele scandaloase ale mercenariatului ziaristic.
Iată-i pe Yorin Hoască şi Flavius Sucă deşertând de zor, la Cazinoul lui Sloim, a şaptea sticlă de wiski, că doar intrau în contul „Publicităţii”, ce dracu, şi, cu limba pe trei cărări, gândind…
-Faci pariu, că-l eclipsez pe Linu?
-Fac! Dar de ce?
-Că vrea muşchii mei!…
-Şi?
-Şi a dat în protejatul meu…
-Care?
-Bă, tu ai auzit de general?
-Care general?
-Ăla mare de peste…mare.
-Da!
-Bă, te fac şi pe tine mare!
-Şi?
-Trebuie să mă ajuţi!
-Aşa,. Zorine!
-Bă, ţine mâna asta cu ceasul întinsă. Aşa! Stai, stai să-ţi pun şi butonii ăştia, că sunt de aur masiv şi vreau să se vadă.
-Stau, neică!
-Şi să nu mişti! Flavius Sucă acceptă indicaţiile date de Yorin Hoaşcă şi, la un semn al acestuia, şi apărură trei pozari, avizi de noutăţi, şi-l blitzuiră pe Flavius vreo treisprezece minute.
-Aşa, băieţi! Să trăiţi! Diseară aştept „raportul”! Se aude? Şi cu plecăciuni cotidiene, pozarii se retraseră la mesele lor…
Apoi „marele urechist”, cum îl porecliseră câţiva confraţi, îl pupă pe nas pe Flavius Sucă şi-i promise printre sughiţuri.
-Bă, om te fac! Că am de gând să fac şi eu Televiziune, nu numai unii şi tu vei fi al meu! Ai auzit? Pa! Mă duc să-l aranjez pe ăsta, că aşa a,…Hâc! Vroia să spună, probabil, ordin, dar „hâc”-ul îl împinse peste vreo trei mese, de unde „paparazzi” săi îl culeseră şi-l scoaseră din cazinoul lui Sloim…
A doua zi, tare se minuna Flavius Sucă! Sub mâna sa, îmbogăţită cu butoni din aur masiv şi cu ceasul elveţian, mărit bine, tronau cuvintele „Iată cum vorbeşte despre săracii României, unul, care sfidind bunul simţ, îşi etalează bogăţiile…! Şi acest unu nu este altul decât Dandu Linu, redactorul…” Indignat, nu mai putu să citească,ochii i se înceţoşară. „Al dracu, neam prost! Şi eu care credeam…! Dar, zii-i Hoască şi taci! Cred că şi Tămâioara Balama, va râde. Dar oricum şirul de procese se va lungi cu încă unul, iar mincinoşii calificaţi, vor triumfa iar, călărind situaţia.
George Achim
Fabula nimicniciei
Şi zise şarpele alene,
Aflat în plină zi pe drum:
-Nu mă doare capu-acum,
Cum ziceţi voi, că am migrene,
Dar trebuie să vă spun tot,
Ca să fiu eliberat,
Că mult căzut-am în păcat
Şi să trăiesc aşa nu pot.
Pe mulţi eu i-am pârât:
Că nu gândesc la fel,
Că au spirit rebel
Şi bârfesc urât,
Că au mai mult ca mine,
Deşi sunt mai săraci
Cu toate că-s araci
Ca să le fie bine…
În rest, eu sunt la fel
Ca şi întotdeauna,
Iubesc şi soarele şi luna,
Eu sunt un tip model…
-Da, vă înţelegem încă!
Îl opri şopârla verde,
Dar lumea nu vă crede
Cu plecăciune-adâncă!
-Păi, de ce, măi frate?
Nu am făcut istorie
Bazată pe victorie
Ca s-avem libertate?
Nu am mărturisit
Tot ce am făcut
La unii neplăcut?
Azi sunt aerisit!
Şi urlu cât se poate,
Precum un patriot,
Că nu le mai suport
Racilele toate…
-Da, maestre, dragă,
Interveni sopârla iar,
Sunteţi un mare exemplar
Şi nu este de şagă…
Cu un şarpe… Ce folos?
Morala îi veni în ajutor:
Când şarpele vorbeşte la popor
Să nu te-ntrebi de ce-i totul pe dos!
G.Alunelă
Şi-au mărit unii salariul
Că pensia, orice ai crede,
Abia acoperă amarul
Şi doar cu lupa se mai vede.
Geo Tasău
Cotidiane
Orizontal:1-Nod
2-Adeseori-Intrare
3-Nu-i cazon -Proptea
4-A aranja-Apel
5-Dat cu iod-Pomadă
6-Asmuţire-Ciurar
7-În acest loc-Cană mare
8-Clară-Dus la adăpost
9-Secrete-Indivizi
10-Atraşi de ceva
Vertical:1-Sfinţi
2-A selcta-Marea mărilor
3-A pofti-Abia apărut
4-Secetos(fig.)-Ioana saşilor
5-Domeniul jocului-Ere!
6-E pe cal-Pat domnesc
7-Măsură furată-Târâş(fig.)
8-Ca oţelul-Aiurea
9-Ca-n viaţă-Sărbătoresc
10-Zgârieturi
R.Buşu