|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Peste 740 de polițiști vâlceni cu 300 de echipaje auto au asigurat ordinea şi siguranţa publică 

politisti

 

  • În contextul evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea ,,Adormirea Maicii Domnului”,

Peste 740 de polițiști vâlceni cu 300 de echipaje auto au asigurat ordinea şi siguranţa publică

În contextul evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea ,,Adormirea Maicii Domnului”, respectiv organizarea a peste 10 manifestări religioase cu participare numeroasă (peste 500 persoane), Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a luat măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, peste 740 poliţişti cu peste 300 echipaje auto au acţionat în acest sfârşit de săptămână pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare. De asemenea poliţia rutieră va acţiona cu aparatura radar din dotare pe 15 sectoare de drum naţional pentru prevenirea evenimentelor rutiere. O atenţie deosebită a fost acordată drumurilor naţionale ce străbat judeţul. Astfel, poliţiştii au intervenit în cazul a 280 de apeluri prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă. Oamenii legii au constatat 28 de infracţiuni, dintre care 13 la regimul circulaţiei rutiere pe drumurile publice. De asemenea, au fost aplicate 575 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 154.905 de lei. Dintre acestea 330 au fost aplicate pentru că persoanele aflate la volanul autovehiculelor nu au respectat legea, 176 fiind aplicate pentru nerespectare regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, oamenii legii au reţinut 38 de permise de conducere, din care 5 pentru conducere pe drumurile publice sub influenţa alcoolului şi 14 pentru nerespectare regimului legal de viteză. Pentru nerespectare prevederilor legale privind starea tehnică a autovehiculelor, poliţiştii au reţinut 10 certificate de înmatriculare. La data de 14 august a.c., în jurul orei 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Brezoi în colaborare cu personal din cadrul Administraţiei Parcului Naţional Cozia au depistat pe conturul barajului Robeşti, pe T. Iulian, de 32 de ani, din com. Ioneşti, având în portbagajul autoturismului 4 saci cu unelte de pescuit (setci monofilament). Acesta s-a sustras controlului fiind urmărit pe DN7 şi oprit pe raza satului Tuţuleşti de un echipaj al Serviciului Rutier. Urmează a se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 64, lit. K din O.G 23/2008, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial. M. Victor, de 54 de ani, din com. Cernişoara, a fost depistat în timp ce transporta cu o autoutilitară pe raza com. Mihăeşti, pe DJ 647, 500 kg de cărbune, fără documente de provenienţă, în scopul comercializării. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/1990 rep. şi a fost confiscată cantitatea de 500 kg cărbune. La data de 15 august a.c., D. Gheorghe, de 31 ani, din or. Horezu, a condus un autovehicul pe DJ 676 Stroeşti în care transporta material lemnos, specia fag, iar la controlul efectuat s-a stabilit că transporta 1,27 m.c. în plus faţă de cantitatea înscrisă în avizul de însoţire primar. Cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodie la Ocolul Silvic Horezu. La data de 15 august a.c., poliţiştii l-au depistat pe A. Mihail, de 45 de ani, din comuna Costeşti, în timp ce conducea un ATV pe DJ 646 – Slătioara, fără a fi înmatriculat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că acesta nu posedă permis de conducere. La data de 15 august a.c., ora 15.40, B. Vasile a condus un autoturism pe str. Dr. Bagdasar, din municipiul Drăgăşani şi a pătruns într-o intersecţie fără a acorda prioritate de trecere unui autovehicul, condus de C. Tudor, intrând în coliziune cu acesta. În urma evenimentului rutier nu au fost rănite persoane, rezultând doar pagube materiale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru C. Tudor şi 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru B. Vasile. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal. La data de 15 august a.c., ora 12.10, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Râmnicu Vâlcea, pe Strada Bogdan Amaru, din municipiu, am procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism, condus de C. Ionuţ, de 34 de ani, din localitate. La solicitarea poliţiştilor de prezentare a documentelor la control, conducătorul auto a înmânat doar cartea de identitate, precizând că nu are asupra sa permisul de conducere. Însă, în urma verificării în bazele de date, a rezultat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru niciun fel de categorie de vehicul, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal.

Leave a Response