|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Criterii Naționale: Face deputatul Cristian Buican jocul unei puteri economice străine ? 

Face deputatul Cristian Buican jocul unei putere economice străine ?Aceste rânduri se doresc a fi doar un semnal de alarmă.

 

Despre preşedintele Klaus Iohannis se spune că ar putea face jocurile unor puteri economice străine. Nu există dovezi în acest sens şi nici nu pot exista decât dacă ele ar fi obţinute de un serviciu secret. Totuşi, atitudinea preşedintelui faţă de Codul Silvic şi faţă de Codul Fiscal a trezit suspiciuni.

 

Trezeşte suspiciuni şi atitudinea preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, faţă de CET Govora. Nu există dovezi de trădare şi nici nu ar putea exista decât dacă ar fi obţinute de un serviciu secret. Totuşi, dorinţa lui Cristian Buican de a schimba conducerea CET ar putea face parte dintr-un scenariu al trădării foarte bine mascat. Atât de bine, încât nu îl înţeleg nici liberalii înşişi.

 

Atât fostul director al CET Mihai Bălan, cât şi succesorul acestuia, Doru Constantin, au fost şi sunt adepţii păstrării unui mic pachet de acţiuni la Uzinele Sodice Govora, societate cu acţionariat principal polonez. Aceste acţiuni pot bloca unele eventuale intenţii lipsite de onestitate ale polonezilor, cum ar fi dorinţa de a intra, la un moment dat, în insolvenţă şi a eluda datoria istorică faţă de CET.
Interesant este că polonezii vor deja să facă o nouă mărire de capital, pentru a scoate CET-ul din joc, numai că actuala conducere a acesteia este adepta blocării juridice a acestei manevre.

 

Cunoaşte ceva în acest sens dl Cristian Buican ? Poate că da, poate că nu.

 

Totuşi, de ce doreşte Buican schimbarea urgentă a lui Petre Grigore, agamanul de la CET, chiar riscând să îl supere astfel pe Mircia Gutău, cel care tocmai a declarat la emisiunea Criterii politice că această schimbare nu e benefică ? Schimbându-l pe Grigore şi plantându-şi omul lui, Cristian Buican ar putea provoca schimbarea CA şi conducerea executivă a CET, dând astfel cale liberă unor posibile manevre oneroase ale USG, manevre care ar putea duce până la distrugerea CET şi cumpărarea acestui obiectiv economic major al judeţului de către polonezi. Nu ar trece astfel prea mult timp şi polonezii ar putea avea pe tavă şi CET şi Oltchim, la preţuri de fier vechi, controlând astfel economia Vâlcii.

 

Ştie ceva în acest sens deputatul Cristian Buican ? Poate că da, poate că nu.

 

Ceea ce este însă vizibil este că Buican merge într-o singură direcţie, teleghidat. Vrea control pe CET mai mult chiar decât vrea preşedinţia CJ în 2016. S-a spus că gaşca liberală doreşte să pună piciorul la CET pentru a-şi promova clienţii. Poate fi şi acesta un adevăr.

 

Adevărul mult mai dureros ar putea fi trădarea intereselor Vâlcii, trădarea naţională.

 

Gheorghe Smeoreanu

Leave a Response