Fostul reprezentant AGA la CET Govora, Petre Grigore: „Nu m-am lăsat corupt de anumite interese obscure, mai ales cele politice!“
Luni, 31 august, în absenţa consilierilor judeţeni de la PSD şi independenţi, cei 16 consilieri liberali au aprobat revocarea mandatului de reprezentant al acţionarului unic, Judeţul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea CET Govora, al avocatului Petre Grigore. Având în vedere că în sală se aflau 16 consilieri, se putea asigura cvorumul de prezenţă (lucru confirmat de directorul Direcţiei Generale de Administraţie Locală, Bogdan Lăstun), astfel că s-a trecut la alegerea unui nou reprezentant al CJ Vâlcea în AGA la CET Govora. Propunerea făcută de vicepreşedintele Romulus Bulacu, şi anume consilierul judeţean liberal Remus Petrescu, a întrunit 15 voturi, suficiente pentru ca acesta să fie ales în respectiva funcţie. Înainte de a părăsi sala de şedinţe, Petre Grigore a declarat: „Ce se scrie în expunerea de motive, că s-ar fi emis de către AGA acte succesive fără aprobarea Consiliului Judeţean Vâlcea, sunt total abureli, întrucât acestea se publică în Monitorul Oficial şi toţi cei care sunt de bună-credinţă pot verifica dacă am încălcat vreodată vreo hotărâre a Consiliului Judeţean. Asta nu s-a întâmplat! Două lucruri, în schimb, nu-mi pot fi imputate mie şi niciodată nu o să-mi fie imputate pentru că nu sunt argumente. Unu: nu m-am lăsat corupt de anumite interese obscure, mai ales cele politice. Şi doi: am dovedit loialitate faţă de comunitate. Nu uitaţi că în CET, în perioada cât am fost eu în AGA, s-au dus nişte lupte crâncene pe care dumneavoastră probabil nu le ştiţi. Intrarea în insolvenţă a CET Govora era de atunci preconizată. Acela era planul A. S-a terminat planul A şi s-a trecut la planul B, începând cu înlăturarea lui Mihai Bălan de la conducerea CET şi este în derulare. CET a raportat în ultimele şase luni că este o societate pe profit şi am prezentat această situaţie de care nimeni nu vorbeşte. După alegerile din 2016, eu sper să nu intre în insolvenţă şi să facă jocurile obscure ale unor politicieni. Domnule preşedinte, ştiţi foarte bine că am colaborat foarte intens cu dumneavoastră, de două-trei ori pe săptămână eram în birou la dumneavoastră şi discutam toate problemele CET-ului. Eu oricum vă mulţumesc. Ştiu că nu aveţi încotro. Mulţumesc totuşi pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o şi m-aţi desemnat reprezentant totuşi pentru nouă luni de zile, în AGA. Urmează, probabil, să desemnaţi pe altcineva şi acel cineva sper să dea dovadă de multă loialitate faţă de comunitate”.
Solidari cu Petre Grigore, consilierii judeţeni de la PSD au dat citire, prin vocea lui Adrian Buşu, unui comunicat, în care se spune: „CET Govora nu poate fi o jucărie politică a nici unui partid, iar demersul liberalilor pedelişti din Consiliul Judeţean este unul care în opinia noastră ridică multe semne de întrebare. Suntem de acord cu schimbarea domnului Petre Grigore din AGA de la CET Govora, însă în baza unor argumente foarte clare, pe care le vom solicita a ni se prezenta în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean! Argumentele pentru care nu dorim să luăm o decizie în pripă şi insuficient prezentată cu detalii foarte clare sunt extrem de simple: în urmă cu aproximativ 9 luni, aceiaşi liberali şi pedelişti din Consiliul Judeţean l-au votat unanim pe domnul Petre Grigore în AGA la CET Govora. Prin urmare, ne întrebăm care sunt motivele care l-au făcut doar în 9 luni indezirabil pentru PNL-PDL pe domnul Petre Grigore. Ne întrebăm acest lucru şi o spunem foarte clar că îl considerăm pe domnul Petre Grigore părtaş şi responsabil direct de toate măsurile întreprinse de reprezantanţii PNL Vâlcea în această perioadă la CET Govora. Cum se face că la punctul 2 de pe Ordinea de zi, în informarea pe care o prezintă domnul vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Gheorghe Păsat, spune că este mulţumit de colaborarea cu actuala conducere a CET Govora şi AGA. Cum se face că după ce la punctul 2 activitatea reprezentantului Consiliului Judeţean Vâlcea în AGA la CET Govora este apreciată, pentru ca la punctul 22 să se solicite revocarea mandatului, iar la punctul 23 desemnarea unui alt reprezentant?”