|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Seminar de informare cu privire la o serie de probleme sociale 

seminar social


În perioada 28-30 august 2015, în staţiunea Cap Aurora, 25 de femei din judeţul Vâlcea, printre care şi câteva reprezentante ale Ligii Femeilor Creştin-Ortodoxe Vâlcea au participat la un Seminar de Informare în cadrul căruia s-a discutat despre problematica violenţei domestice, a traficului de persoane și a egalității de şanse. La eveniment au participat cadre medicale, asistenţi sociali, psihologi, reprezentanţi ai ONG-urilor, ai instituţiilor publice locale, ai instituţiilor de cultură şi ai sindicatelor din judeţele Botoşani, Giurgiu, Cluj, Iaşi și Vâlcea.

Seminarul a avut drept scop creşterea gradului de informare şi sensibilizare a participantelor cu privire la aceste grave probleme ale societăţii contemporane. Acestea au devenit, la rândul lor, promotori ai proiectului şi/sau persoane de sprijin pentru victimele violenţei domestice şi a traficului de persoane în cadrul proiectului START – ,,O viață de calitate în siguranță!”.

Activităţile seminarului au vizat obiectivele proiectului, forme și cauze ale violenţei, profilul agresorului, al traficantului de persoane cat şi profilul victimei. S-au propus soluţii împotriva comportamentelor violente, inegalităţilor de gen, s-au prezentat studii şi statistici referitoare la amploarea acestor fenomene.

Cei care, cu această ocazie au devenit Promotori / Persoane de sprijin pentru victimele violenţei domestice şi trafic de persoane, au înțeles cum pot ajuta, precum și cum vor putea disemina informațiile despre proiect către grupurile vulnerabile.

Echipa de implementare a proiectului pentru judeţul VÂLCEA a fost formată din: Beu Ionut Cătălin – Expert TS informare comunitate / Promotori – lector al acestui seminar şi Durleci Constantin – Expert TS monitorizare seminarii.

Leave a Response