A mers cu spatele şi a lovit un pieton

Ionela R., de 31 de ani, din comuna Bărbăteşti, a condus o autoutilitară, iar pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de mers înapoi în intersecţia a două drumuri judeţene pe raza comunei, a acroşat cu partea spate a autoutilitarei pe B. Ioana, de 78 de ani, din localitate, care se deplasa în calitate de pieton.
În urma evenimentului a rezultat rănirea pietonului care a primit diagnosticul de plagă la nivelul capului, fractura membru inferior stâng, suspiciune fractură membru inferior drept. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor rutiere.