Hramul bisericii, moment de înălţătoare bucurie 

Orice lăcaş de cult ortodox poartă numele unui praznic împărătesc sau al unei sărbători închinate Maicii Domnului sau unui sfânt. Acest nume este hramul locaşului şi biserica îl primeşte odată cu momentul sfinţirii locului pe care ea urmează să fie construită şi, mai ales, în momentul sfinţirii ei, conform tradiţiei Bisericii Ortodoxe. Actul de botez al noului lăcaş de închinăciune este târnosirea, moment în care locaşul primeşte de la arhiereu numele unui ocrotitor, anume hramul.

Potrivit iconografiei ortodoxe, icoana hramului se aşează în iconostas, în rândul întâi, la dreapta, alături de Sfintele Icoane Împărăteşti, a Mântuitorul Iisus Hristos şi a Maicii Domnului.

Unitatea de credinţă şi viaţă întru Hristos a celor mulţi care se adună la slujba de hram, creează conştiinţa interdependenţei familial şi întăreşte conştiinţa fraternităţii creştine, ambele făurite prin puterea iubirii lui Hristos. Izvorul său este participarea la rugăciunea în comun pentru cererea, sub aceeaşi cupolă, a harului Duhului Sfânt care-I aduce de sus pace, nădejde, ajutor, milă şi bucurie.

Prin sfintele locaşuri de închinăciune şi prin sfintele mânăstiri presărate prin munţi şi pe tot întinsul pământului străbun, din evlavia voievozilor şi a credincioşilor cucernici de la sate, târguri şi oraşe, poporul român şi-a păstrat limba, obiceiurile şi legea străbună, tradiţiile şi datinile moştenite din moşi strămoşi, aspiraţiile şi idealurile comune, această valenţă de unitate naţională manifestându-se îndeosebi cu prilejul pelerinajelor la hram. Aceste pelerinaje au fost izvoare de credinţă, o reînviere a elanului religios-moral al credincioşilor, ocazie de strângere a legăturilor de frăţietate dintre toţi românii.

Hramul bisericii trebuie să se serbeze cu o deosebită solemnitate, la ziua praznicului sau a sfântului, în prezenţa tuturor credincioşilor. Pelerinajele la hram şi la praznicele de cinstire şi venerare a Sfintelor Moaşte trebuie să aibă, alături de Sfintele Taine ale Bisericii, un loc central în viaţa duhovnicească a credincioşilor dreptmăritori.