|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul interimar Ion Gigi Matei: Îi sugerez lui Romeo Rădulescu să renunţe la a se mai băga în seamă cu declaraţii aberante 

Ion Gigi Matei

 

Într-un ziar local, deputatul de mucava Romeo Rădulescu a declarat sec că Primăria Râmnicului face parcări la preţuri de garsoniere: „Primăria Râmnicu Vâlcea are de gând să construiască o parcare pentru Pieţe Prest S.A. cu 44 de locuri, la un preţ fabulos – de 884.494 euro. La un calcul simplu, un loc de parcare ajunge la preţul unei garsoniere din Râmnic, adică peste 22.000 euro”. În replică, primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, a spus următoarele: „Ca urmare a recentelor declaraţii ale deputatului Romeo Rădulescu referitoare la investiţia «Amenajare parc auto SC PIEŢE PREST SA», pentru lămurirea cetăţenilor Râmnicului vă rugăm să daţi publicităţii următoarele precizări: în primul rând îl rog pe domnul deputat să citească cu ceva mai multă atenţie şi până la capăt documentaţiile tehnice ale unor obiective de investiţii promovate de Municipalitatea Râmnicului. Ar fi aflat, astfel, că investiţia criticată de domnul deputat se numeşte «Amenajare parc auto (şi nu parcare auto) SC Pieţe Prest SA». Ceea ce schimbă simţitor lucrurile. Dacă ar fi lecturat întreg documentul postat pe site-ul Primăriei municipiului premergător şedinţei de Consiliu de săptămâna trecută (pe linia unei transparenţe care poate îi este oarecum străină domnului deputat) ar fi aflat că acest parc auto cuprinde amenajări pe 4.500 mp constând în atelier mecanic, sediu administrativ (birouri, sală de şedinţe, vestiare, grupuri sanitare şi duşuri) magazii depozitare, platforme betonate, copertine auto, împrejmuiri (inclusiv plantaţii de arbuşti pe perimetrul amenajării), precum şi racordarea la toate utilităţile necesare. După cum se observă, nu este vorba de o parcare! În ceea ce priveşte preţul investiţiei, acesta este cel estimat de proiectant, valoarea finală fiind cea care va fi decisă în urma licitaţiei. Îi sugerez domnului deputat să renunţe la a se mai băga în seamă cu declaraţii aberante, doar de dragul de a mai apărea prin presă în absenţa altor activităţi. Totodată, îl invit pe domnul deputat să ia parte la dezbaterea pe tema acestei investiţii care va fi găzduită la Primăria municipiului şi la care sunt invitaţi să participe consilierii locali şi proiectantul”.

Leave a Response