Şedință de instruire a primarilor și secretarilor din județul Vâlcea
În data de 7 octombrie 2015 a avut loc la sediul Instituției Prefectului o ședință de instruire a primarilor și secretarilor din Județul Vâlcea. Programul de desfășurare a ședinței a cuprins nouă teme are au vizat problemele esențiale cu care se confruntă reprezentanții unităților administrativ teritoriale în această perioadă și anume: gestionarea documentelor create și păstrate de primării; măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul de iarnă; reglementări ale legislației rutiere; asigurarea ordinii și liniștii publice în instituțiile de învățământ; identificarea și înregistrarea proprietății imobiliare (aplicarea legilor funciare); strategia de prevenire și combatere a rabiei pe teritoriul județului Vâlcea; măsuri de punere în legalitate a funcționării centralelor termice din unitățile de învățământ (transmiterea în REVISAL – Registrul de Evidență al Salariaților Contractuali – a datelor conform HG 500/2011; necesitatea întocmirii amenajamentelor pastorale și completarea AGR-urilor (Cercetare Statistică pentru Agricultură); normele de completare ale registrului agricol pentru perioada 2015-2019. Ședința de instruire a fost condusă de prefectul județului Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu, iar la ședință au participat subprefectul județului Vâlcea, Aurora Gherghina, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Gheorghe Păsat și conducătorii serviciilor deconcentrate care au prezentat temele înscrise pe ordinea de zi și au acordat răspunsuri avizate la întrebările participanților.