|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Fostul deputat Sorin Zamfirescu, găsit de ANI în conflict de interese administrativ şi penal 

Sorin Zamfirescu
  • Pentru că și-a angajat fiul în cadrul propriului birou parlamentar,

 

Fostul deputat Sorin Zamfirescu, găsit de ANI în conflict de interese administrativ şi penal

 

Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari (14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator). Dintre aceștia, în cazul a trei foști deputați (printre care şi fostul deputat de Vâlcea Sorin Zamfirescu) și a unui senator, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de noul Cod Penal al României, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.

Concret, ANI l-a descoperit pe Sorin Zamfirescu, în calitate de fost deputat PDL, care a încheiat, în legislatura 2008-2012, trei contracte civile prin care și-a angajat fiul în funcțiile de șofer, referent și, respectiv, consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractelor civile încheiate, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de circa 28.900 lei. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. 1 din Codul Penal al României, ca urmare a încheierii de către Sorin Zamfirescu a contractului civil prin care și-a angajat fiul în funcția de consilier. În cazul celor 32 de foşti sau actuali parlamentari, valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1,06 milioane de lei (peste 240.000 euro).

ANI va depune toate diligențele necesare în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. De asemenea, menționăm faptul că, în perioada 2011-2015, Agenția Națională de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă: în ceea ce privește conflictele de interese de natură penală, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea acestora în judecată, instanța a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei și interzicerea unor drepturi în 17 cazuri (dintre care 9 sentințe irevocabile); referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri, instanța a confirmat prin decizii definitive și irevocabile constatările Agenției Naționale de Integritate. Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Fostul deputat Sorin Zamfirescu a încălcat art. 301 din noul Cod Penal al României, potrivit căruia „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

(Petre Coman)

 

2 Responses to Fostul deputat Sorin Zamfirescu, găsit de ANI în conflict de interese administrativ şi penal

  1. cei ce stim

    ulcioru nu merge de multe ori la apa!!!!!!! A fost deputat? O fi fost invizibil.A facut ceva ptr. Valcea ca din colegiul din care facea parte nici atat!!!!!

     
  2. marcel pavel

    Niste nenorociti avari care vor merge la final tot in 4 blani Imi este lehamite isi angajaza chipurile sofer pe fisu Vai mama lor ce sfidare

     

Leave a Response