BOMBĂ! Directorul economic de la CET a luat MITĂ de la patronul unei firme de transport
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) trimit pe banda rulanta dosare către instanțele de judecată. În cursul zilei de luni, s-a dispus trimiterea în fața judecătorilor, în stare de libertate, a inculpaţilor:
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
MAZILU GABRIELA, director economic al SC CET SA Bacău, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârşirea infracțiunii de luare de mită.
MAZILU OVIDIU, administrator al unei societăți comerciale, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
La începutul anului 2010, în calitate de director economic al SC CET SA Bacău, inculpata Mazilu Gabriela, prin intermediul soțului său, inculpatul Mazilu Ovidiu, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale, un procent de 5% din valoarea unui contract de furnizare şi transport a cărbunelui energetic, în valoare totală de 12.705.000 lei fără TVA, încheiat între cele două societăţi.
În schimbul acestor bani, inculpata Mazilu Gabriela a promis că va facilita plata la timp, de către SC CET SA, a facturilor emise de firma respectivă şi că îi va facilita omului de afaceri încheierea unor noi contracte de transport şi furnizare a cărbunelui cu societatea la care era angajată.
În luna august 2010, în temeiul aceleiaşi înţelegeri, inculpata Mazilu Gabriela a primit de la administratorul aceleiaşi societăți comerciale, prin intermediul firmei soțului său, suma totală de 650.000 de lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile ce aparţin inculpaţilor.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.