Se înmulţesc furturile de cărbune din Berbeşti
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au efectuat în permanenţă activităţi de control al autovehiculelor care transportă cărbune în vederea prevenirii şi combaterii sustragerii cărbunelui. Astfel, duminică după-amiază, trei bărbaţi cu vârste între 23 şi 44 de ani, din Berbeşti, au fost prinşi în flagrant de oamenii legii în timp ce furau cărbune dintr-o microcarieră a CET Govora-Divizia miniera Berbeşti. Când au văzut poliţiştii, aceştia au încercat să fugă, însă au fost prinşi şi legitimaţi. Cantitatea de cărbune a fost cântărită, fiind vorba de 1.365 de kilograme cărbune lignit. S-a procedat la confiscarea întregii cantităţi de cărbune şi predarea acesteia unităţii păgubite. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt şi pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. De asemenea, la doar câteva ore, poliţiştii au prins un conducător auto, care transporta cu o autoutilitară de mare tonaj cărbune într-un cătun, în zona limitrofă a carierei, în marginea pădurii, unde l-a descărcat. Deoarece mai mulţi cetăţeni nu au fost de acord ca acea cantitate de cărbune furat, respectiv 7.500 de kilograme de cărbune bloc-lignit, să fie ridicată şi predată unităţii păgubite, a fost necesară intervenţia jandarmilor vâlceni. Mai mult decât atât, două persoane au fost amendate cu suma de 1000 de lei pentru că au încercat să-i împiedice pe poliţişti în a-şi desfăşura activitatea. Conform poliţiştilor, aceste activităţi pentru combaterea furtului de cărbune vor continua, precum şi controalele în întreg judeţul a autovehiculelor care transportă cărbune.