|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Spârle și șopârle, 02.11.2015 

soparla-cu-volanas
  • Acţionarii firmei de construcţii Concefa Sibiu, aflată în insolvenţă din anul 2012, au aprobat divizarea societăţii prin desprinderea unei firme noi din capitalul social numită Concefa Construcţii Căi Ferate, care va continua să activeze în acelaşi sector fără a fi grevată de datorii. Noua Concefa va prelua două contracte, printre care şi modernizarea staţiei CFR Râmnicu Vâlcea. Oricum, lucrările la gara din Râmnicu Vâlcea s-au desfăşurat în ritm de melc, cu o depăşire a termenului de finalizare de DOI ani. Este o bătaie de joc la adresa puţinilor călători care, de patru ani, sunt nevoiţi să se aventureze printre peroane neterminate şi să aştepte trenul sub cerul liber! Ruşine, Concefa!!!

 

  • După cum s-a mai consemnat, în 15 octombrie, Consiliul de supraveghere al CET Govora a „produs” un directorat, însă puţin lume ştie care este funcţia exactă pentru fiecare dintre cei 7 membri ai forului de conducere. Iată componenţa: Ludovic Zelici – preşedinte al Directoratului şi director al Direcţiei Strategie, Dezvoltare, Mediu şi Informatică; Milorad Cumpănăşoiu – membru al Directoratului şi director al Direcţiei Producţie şi Investiţii Cărbune; Ion Cocleţ – membru al Directoratului şi director al Direcţiei CET (Termoficare Urbană); Eugen Armăşoiu – membru al Directoratului şi director al Direcţiei Achiziţii Publice, Aprovizionare, Transport; Ion Idu – membru al Directoratului şi director al Direcţiei Resurse Umane; Constantin Lăpădat – membru al Directoratului şi director al Direcţiei Financiar Contabilitate; Daniel Ilinca – membru al Directoratului şi director al Direcţiei Patrimoniu Juridic.

 

  • „Încă 225 de salariaţi ai companiei din Râmnicu Vâlcea, adică aproximativ 10% din totalul celor existenţi, ar urma să fie disponibilizaţi în cursul lunii noiembrie. Potrivit liderilor de sindicat, din cei 225 de salariaţi, 106 vor fi de la combinatul din Râmnicu Vâlcea şi 119 de la Divizia Petrochimică Piteşti. Acesta este cel de-al doilea val de disponibilizare colectivă, după cel din anul 2013, când circa 1.000 de oameni au fost daţi afară. Conform lui Sorin Marcu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, dintre cei 106 de salariaţi care ar urma să plece de la Râmnicu Vâlcea, 73 sunt personal TESA şi 33 sunt muncitori. Cei disponibilizaţi vor primi 12 salarii compensatorii ce vor fi acordate în primele luni ale anului 2016. De asemenea, în perioada care a mai rămas din anul 2015, cei 25 ar urma să primească salariile restante (trei luni). După acest nou val al disponibilizării, la Oltchim vor rămâne aproximativ 1.900 de salariaţi.“ – scrie publicația Indiscret în Oltenia.

 

One Response to Spârle și șopârle, 02.11.2015

  1. traian

    asta cu Oltchim e veche. Preavizele de concediere s-au dat de acum doua saptamani …

     

Leave a Response