|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Turişti rătăciţi în Voineasa, găsiţi de Salvamont şi Jandarmerie 

turist ratacit

 

În data de 31 octombrie, orele 16:19, jandarmii vâlceni au fost solicitaţi prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112” să participe la o acţiune de căutare şi salvare a trei turişti care susţineau că s-au rătăcit pe munte şi au rămas împotmoliţi cu autovehiculul (Suzuki Vitara) cu care efectuau deplasarea, într-o zona împădurită, după ce au urmat parcursul unui drum forestier, undeva pe partea stângă a Lacului Vidra, din direcţia Obârşia Lotrului – Voineasa. Jandarmii au dat curs solicitării primite şi împreună cu salvamontişti din cadrul Serviciului Salvamont Vâlcea, buni cunoscători ai traseelor montane indicate de turiştii rătăciţi, au format echipe de căutare şi au început căutările în zonele posibile în care se puteau afla aceştia. Echipele de salvatori au reuşit după aproximativ 2 ore de căutări pe munte (căutări îngreunate de terenul accidentat şi ora înaintată), să-i găsească pe turiştii rătăciţi cărora le-au acordat sprijin în vederea recuperării autoturismului, i-au preluat şi condus în siguranţă până în localitatea Voineasa.

Leave a Response