|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Compania Romprest se află printre creditorii… concurentului Urban în dosarul de insolvenţă 

Walter Romprest

 

 

De peste trei ani, la Tribunalul Vâlcea se află pe rol dosarul de insolvenţă al societăţii de salubrizare Urban SA Vâlcea, insolvenţă deschisă chiar la cererea debitorului Urban. Printre cei 200 de creditori se numără chiar un competitor direct la licitaţiile pentru salubrizarea localităţilor: societatea Romprest. Următorul termen al dosarului de insolvenţă al SC Urban SA este programat în data de 21 ianuarie 2016. În urmă cu un an, Tribunalul Vâlcea a luat act de modificările intervenite, cu privire la schimbarea sediului social al debitoarei SC Urban SA, din Râmnicu Vâlcea, în Bucureşti, şi modificarea denumirii administratorului judiciar din RVA Insolvency Specialists SPRL în SMDA Insolvency Specialists SPRL. Tot în dosarul de insolvenţă al Urban SA, în data de 23 mai 2013 Tribunalul Vâlcea a respins cererea formulată de patronul Teodor Florescu şi de Iulia Hodoroagă, în calitate de reprezentant al salariaţilor SC Urban SA, pentru înlocuirea administratorului judiciar al SC Urban SA, Grup Insolv SPRL, cu sediul în Sibiu. În data de 27 septembrie 2012, în Dosarul nr. 6221/90/2012, Tribunalul Vâlcea a pronunţat următoarea soluţie: „Admite cererea formulată de debitoarea SC Urban SA, cu sediul în Rm.Vâlcea, str.Carol I, nr.30, bloc D.6, judeţul Vâlcea, cod de identificare fiscală nr.7203606, număr de ordine în registrul comerţului J38/160/1995 şi în consecinţă; În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC Urban SA, cu sediul în Rm.Vâlcea, str.Carol I, nr.30, bloc D.6, judeţul Vâlcea, cod de identificare fiscală nr.7203606, număr de ordine în registrul comerţului J38/160/1995; În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvenţă Grup Insolv SPRL, cu sediul în Sibiu, str.Albabei Ioan, nr.12, judeţul Sibiu, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 şi urm. din Legea nr.85/2006 şi stabileşte onorariu provizoriu sumă de 300 lei lunar. În temeiul art.61 Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 15 noiembrie 2012. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 29 noiembrie 2012. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 13 decembrie 2012. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar. In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Definitivă”.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response