Ultima soluţie: Europa intră în război! 

Europa este pusă cu spatele la zid. Europa este umilită, atacată, batjocorită şi însângerată. Europa a ajuns la limita raţionamentelor sale sociale de până acum, marcate de lipsa de decizie şi laxismul extrem al unei generaţii de lideri politci care, cu toate că primise toate avertismentele imaginabile, a preferat să se ascundă după paravanul sacrosantelor drepturi ale omului în numele cărora, necondiţionat, fără estimări de risc, s-a dorit să se transforme  Europa într-o zonă pluri-etnică şi de azil. Rezultatele se vedeau de mult timp. Semnalele au fost trase la timp, urgenţele semnalate ca atare.

Nimeni n-a vrut să  creadă. Dimpotrivă, s-a invocat pericolul de a transforma “statele bunăstării” într-o societate a controlului poliţienesc şi domniei serviciilor de informaţii şi securitate, Nimeni nu a vrut să estimeze la justa lor valoare analizele produse, an după an, privind nivelul de intensitate şi complexitate fără precedent la care a ajuns – în acest moment asistăm la un apogeu – sistemul de proagandă islamist-fundamentalistă din Europa. Dar şi reţelele constituite în jurul aşa-numitelor “centre culturale islamice” din marile metropole europene, acolo unde se face îndoctrinarea şi recrutarea “luptătorilor pentru Jihad”. Nimeni nu a vrut să creadă cât de reale erau estimările serviciilor de informaţii atunci când, în ultimii doi ani, anunţau că fluxul de jihadişti care plecau din Europa, cu miile, direct înspre Orientul Mijlociu sau trecând mai întâi prin taberele de antrenament din Maghreb, mai ales din Libia şi Nigeria, urmează să se întoarcă într-o zi acasă. Acolo unde jihadiştii “luptători străini” vor deveni, la rândul lor, instructori pentru noii recruţi sau vor fi “rezidenţii” implicaţi în operaţiunile de represalii pe care Statul Islamic le-a indicat de atâta vreme, chiar cu o listă de locaţii, printre cele cinci mereu citate aflându-se şi Parisul. Nimeni n-a vrut să creadă, preferându-se, cel puţin la nivelul limbajului oficial, teza “atentatelor izolate”, organizate de grupări estimate ca reprezentând “pericol minor sau de intensitate scăzută”.

False prezumţii, fals raţionament şi false şi periculoase concluzii căci toată atenţia a fost astfel îndreptată către “suspecţii de serviciu”, adică organizaţiile sau persoanele existente deja pe diferite teritorii naţionale şi deja fişate corespunzător. Numai că, între timp, reţelele reale, cele noi, din care fac parte luptători deja cu experienţa zonelor de război din Orientul Mijlociu, Afganistan, Caucazul de Nord sau Maghreb, nu numai că s-au format, ci au primit şi ordinul de a trece la acţiuni de mare amploare. Modelul de acţiune este cel cunoscut: alegerea, în această etapă, a unor “soft targets”, spaţii în care este strânsă destul de multă lume, acolo unde este prezumabil că paza va fi asigurată doar de organisme private de securitate sau doar de angajaţii locali. Dar cu un impact simbolic care să asigure difuzarea de panică şi o instantanee vizibilitate naţională şi internaţională. Un teatru şi un stadion unde se desfăşura o partidă de fotbal la care asista Preşedintele Franţei, iată tipul de ţinte ideale înscrise în orice manual de terorism şi gherilă urbană. Iar efectul a fost pe măsură. Nu a fost vorba despre un atac, ci despre un masacru, absolut similar ca organizare cu misiunile sinucigaşe de acelaşi tip planificate în orice mare oraş din  Orientul Mijlociu. Acesta este mesajul esenţial pe care au dorit şi au reuşită să-l transmită strategii Statului Islamic: până acum, aţi crezut că moartea loveşte doar departe, în ţările noastre. V-aţi înşelat: vine acum la voi, vă vom lovi în inima Europei şi în America. Acesta este începutul victoriei Jihadului! Exact acesta a fost, în urmă cu aproximativ un an, mesajul transmis de purtătorul de cuvând al Statului Islamic. L-am prezentat pe acest blog. Iar comentariile de atunci semănau cu cele ale binevoitorilor neinformaţi şi suficienţi din toată Europa anesteziată de decenii de bunăstare şi lipsă de riscuri imediate: nimic nu e adevărat, nimic nu poate fi adevărat, suntem în deplină siguranţă, sunt departe şi, în definitiv, nu este vorba decât despre o simplă bravadă! Evenimentele tragice de la Paris schimbă fundamental datele jocului. Sunt un final de epocă şi vor provoca (au început deja primele reacţii în acest sens) o regândire profundă a ceea ce înseamnă aplicarea regulilor esenţiale de supravieţuire pentru a garanta nu numai securitatea naţională ci şi existenţa statelor europene în ansamblul lor.

Nu sunt vorbe mari, nu este o reacţie scrisă la cald, este o constarare amară dar şi un avertisment asupra a ceea ce va urma. Nu mai e nici timp, nu mai există nici voinţa  şi au dispărut acum condiţiile în care problema imigranţilor putea fi tratată ca oricare alt punct de pe agenda priorităţilor europene. Se schimbă, trebuie să se schimbe, parametrii paradigmei tuturor raţionamentelor şi procedurilor de securitate, iar principiul “Fortăreaţa Europa” nu mai este unul teoretic şi îndepărtat. Aşa urmează să se întâmple dacă  mai dorim să trăim într-o Europă în care viaţa cetăţenilor să fie protejată în faţa unei ameninţări enorme şi nemiloase, în progresie geometrică şi alimentată, susţinută şi protejată de elementele de susţinere oferite, adesea necondiţionat, de “legăturile de sânge” pe care membrii reţelelor noi teroriste le au cu comunităţile musulmane din Europa (aflate şi ele în contină creştere, una geometrică acum, alimentată de exodul nestăpânit al migranţilor). Europa aceasta pe care o ştim, cu discursul său lenifiant despre multiculturalism, multilingvism şi protecţia lor absolută este adusă în faţa constatului eşecului. Europa aceasta a noastră va intra în război pentru apărarea propriilor sale valori identitare sau urmează să se dizolva în altceva, să devină un amestec inform de tendinţe din care cea mai puternică, cea mai intolerentă şi violentă cu toate celelalte, urmează să înceapă să dicteze regulile noului joc. Nu Europa a dorit acest război, din nefericire i-a fost transferat de pe teatrele de luptă ale Orientului Apropiat, acolo unde s-a născut şi este hrănit de intoleranţa intercomunitară şi de dorinţa impunerii Sharia, regula Statului Islamic pur şi dur. O deplasare deloc simbolică la nivelul terorii dar, în acelaşi timp, simbolică deoarece se anunţă intrarea efectivă într-o nouă formulă de conflict cu motivaţii religioase. Lumea civilizaţiei şi credinţei creştine este sub atac, împotriva ei se strigă acum Allahu Akbar! Despre asta este vorba, aici este lovită Europa, de aici Europa trebuie să-şi găsească  motivaţiile, argumentele şi forţa de luptă pentru ceea ce urmează.

Citeste mai mult: adev.ro/nxssp2