|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Sute de voluntari au participat la Feţeni la campania „Plantăm fapte bune în România” 

12250114_968667823189433_8732275794688350771_n

 

 

Desfăşurare de forţe fără precedent sâmbătă dimineaţa, la Feţeni, unde 700 de voluntari au participat la acţiunea naţională „Plantăm fapte bune în România”, iniţiată de organizaţia EcoAssist în parteneriat cu Romsilva şi administraţiile locale. Cei mai mulţi dintre voluntarii care au răspuns apelului organizaţiei EcoAssist au fost elevi de la mai multe licee din Râmnic şi din împrejurimi – „Căpitan Nicolae Pleşoianu”, de Arte ”Victor Giuleanu”, Teologic, Energetic, „Henri Coandă”, „Matei Basarab”, Economic, de Silvicultură şi „George Ţărnea” din Băbeni, coordonaţi prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean – sau tineri din cadrul unor organizaţii nonguvernamentale – „Zâmbete colorate”, „Promovăm prin educaţie”, Rotaract, Interact, Next & Co sau Leo. Simultan cu voluntarii din alte 17 localităţi din ţară, voluntarii din Râmnicu Vâlcea şi din judeţ au început să sape gropile pentru plantarea a 20.000 puieţi (14.000 goruni şi 6.000 frasini), pe două suprafeţe de teren, totalizând 4 hectare şi aflate în proprietatea Primăriei municipiului. Terenurile – foste islazuri degradate ce urmează a fi transformate în pădure – au fost pregătite pentru plantare, în săptămâna anterioară acţiunii, de către SC Pieţe Prest SA, care a derulat acţiuni ample de defrişare şi de transport de resturi vegetale, asigurând, totodată, şi toaletele ecologice în ziua desfăşurării acţiunii de voluntariat sau pregătirea uneltelor folosite de voluntari. Puieţii au fost livraţi de Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, care a fost responsabilă şi de asistenţa tehnică prin 60 de specialişti implicaţi în acţiune, dintre care 15 ingineri silvici. Voluntarii au ajuns la Feţeni ca urmare a suplimentării curselor de pe traseul Hermes – Feţeni de către SC ETA SA, acelaşi autobuze aducându-i înapoi în oraş, la finalizarea acţiunii. Totodată, şi-au mai oferit sprijinul voluntarii de la Crucea Roşie, dar şi societăţi comerciale printre care OMV Petrom, Annabella sau Diana.

Leave a Response