Percheziţie la Galicea în casa unui bărbat acuzat de “lovire şi ameninţare”
La Postul de Poliţie Galicea a fost înregistrată pe 11 noiembrie plângerea penală formulată de L. Florina, din localitate, în care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi ameninţare, săvârşite de către P. Florian, de 42 de ani.
În data de 12 noiembrie, a fost emis un mandat de percheziţie domiciliară de către Judecătoria Rm. Vâlcea, prin care a fost încuviinţată efectuarea percheziţiei la domiciliul susnumitului.
La data de 16 noiembrie 2015, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Milcoiu au efectuat o percheziţie la domiciliul lui P. Florian, de 42 de ani, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării mai multe obiecte care au ajutat la săvârşirea unor astfel de infracţiuni:
– o sabie confecţionată artizanal din inox cu lungimea totală de 52 cm, având lama în lungime, respectiv partea tăietoare de 35 cm şi lăţimea de 2,5 cm, prevăzută cu mâner din material lemnos în lungime de 17 cm;
– o sabie confecţionată artizanal din inox cu lungimea totală de 64 cm, având lama în lungime, respectiv partea tăietoare de 43 cm şi lăţimea de 6,5 cm, prevăzută cu mâner metalic în lungime de 21 cm;
– o bâtă din lemn tip baseball în lungime de 68 cm;
– o bâtă din lemn în lungime de 107 cm şi lăţimea de 3cm.
Cercetările vor fi continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi lovire şi alte violenţe.