|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primarul Ion Ungureanu din Muereasca: Aleșii locali trebuie să fie tot timpul cu urechea aplecată la problemele cetățenilor! 

ion-ungureanu-primar-muereasca-

Domnule primar al comunei Muereasca,  Ion Ungureanu, vă rugăm să încercați să  faceți o sinteză spontană, pentru că toate interviurile noastre au fost spontane,  cu privire la ceea ce ați realizat în acest mandat și să faceți un raport între ceea ce ați promis și ceea ce ați realizat, și de asemenea să aruncăm o privire în viitor pentru că pe oameni îi interesează cum ar putea să arate localitatea peste cinci ani, pentru că noi realizăm interviul acum, în octombrie 2015.

În primul rând vă spun bine ați venit în localitatea noastră și mă bucur nespus că sunteți interesați de cum merg lucrurile la noi în localitate. Întradevăr, noi, în ultima perioadă de timp, referindu-ne la mandatul acesta, am avut în vedere să dezvoltăm localitatea cât mai mult, iar noi, aleșii locali, să fim tot timpul cu urechea plecată la toate problemele cu care se confruntă cetățenii de la noi din localitate, să căutăm să  transpunem în practică toate doleanțele dânșilor. Eu cred că până în momentul actual am reușit să facem acest lucru, referindu-mă la primar, viceprimar și consilierii locali care sunt în număr de 11 în comuna Muereasca.

Noi, la fiecare început de mandat ne propunem să realizăm ceva, venim în fața cetățenilor cu un program bine stabilit, și spun acest lucru deoarece programul electoral pe care l-am făcut în anul 2012 s-a bazat în primul rând pe realitățile localității, realități cu care se confruntă localitatea. La data respectivă, în satul Muereasca de Sus nu exista dispensar uman și oamenii erau nevoiți să vină la dispensarul de centru situat în satul Muereasca, trebuia să parcurgă aproximativ 7 km, uneori chiar pe jos. Erau oameni bătrâni, bolnavi, femei gravide și tocmai de aceea am avut în vedere să construim în zona respectivă un dispensar. Acest lucru s-a realizat și la ora actuală este funcționabil. Pe raza localității avem doi medici de familie. Dânșii fac serviciul prin rotație și astfel asigură continuitate pe toată raza localității. De asemenea, un lucru care lipsea localității noastre, era o bază sportivă. Acest lucru ne-a determinat să inițiem un proiect în acest sens. Proiectul a fost deja realizat, iar la ora actuală baza sportivă este funcțională și este  în folosul comunității sub aspectul că și tinerii de la noi din localitate, și nu numai, pot practica diferite activități sportive. Această bază are destinație și pentru școala din zonă.

Comuna fiind situată într-o zonă subcarpatică, am avut probleme foarte mari cu viiturile care s-au produs pe pârâul care străbate Muereasca. Aceste viituri au distrus în principal podurile care sunt la noi în localitate, și sunt într-un număr destul de mare, motiv pentru care am încercat să facem proiecte, să facem o lucrare de consolidare a podurilor și a drumului județean, a drumurilor comunale. Astfel am reușit să facem un proiect de regularizare al pârâului Muereasca. În acest proiect au fost cuprinse toate aceste lucrări. În cursul anului trecut, în luna iulie am avut o viitură foarte mare care s-a produs pe raza localității. Atunci, această lucrare și-a demonstrat utilitatea. Cred că dacă nu erau făcute lucrările de îndiguire ale pârâului, localitatea avea foarte mult de suferit. Astfel pagubele au fost reduse într-o proporție foarte mare. Am avut decât o singură casă inundată, însă nu deteriorată în totalitate.

În paralel cu acest proiect, pe situații de urgență, am încercat să obținem fonduri de la Guvern. Spre dezamăgirea noastră nu am obținut această finanțare dar cu fonduri proprii am reușit chiar anul acesta să finalizăm două poduri. Podul de la Lunca Stelești și podul din zona Cocenești din satul Muereasca de sus. Acum deja sunt date în circulație și sunt puncte de legătură pentru cetățenii din zonă. Dacă nu făceam aceste poduri, la următoarea viitură, podurile care erau înainte riscau să fie deterioarate în totalitate iar cetățenii din zonă să rămână izolați și să avem probleme.

De asemenea, așa cum v-am spus, am avut probleme și cu sediul primăriei care funcționa într-o casă naționalizată și în baza Legii 10 a fost retrocedată către proprietari și astfel am fost nevoiți să găsim o altă locație. Am achiziționat de la Federal Coop Vâlcea un complex comercial pe care am reușit să-l reabilităm și să-l utilăm cu tot ceea ce este necesar, astfel încât Primăria să își poată desfășura activitatea și să poată deservi toți cetățenii de la noi din localitate, cu toate problemele pe care le au.

Noi încercăm să fim cât mai operativi, vrem să îmbunătățim tot mai mult mediul de lucru.. La nivelul localității mai avem în derulare un proiect privind alimentarea cu apă. Programul și proiectul respectiv se află în derulare. Noi sperăm, ca așa cum este prevăzut în contractul încheiat în urma unei licitații care a avut loc anul trecut să finalizăm lucrările în anul 2016. În cadrul acestui proiect avem 10 km conductă de aducțiune și 12 km conductă de alimentare cu apă, cu bazine de egalizare a presiunii, stații de pompare, de epurare. Această lucrare dorim să o finalizăm în anul 2016 pentru că este de strictă necesitate pentru locuitorii comunei noastre. Ținând cont că în ultimii trei ani ne-am confruntat cu seceta, puțurile au cam secat, consider că este o lucrare benefică pentru locuitori și în același timp este foarte solicitată.

Imediat după ce finalizăm aceste lucrări încercăm să obținem finanțare pe programele europene care vor apărea, începând de anul viitor, să realizăm proiectul privind canalizarea. Apoi, după ce finalizăm și canalizarea, așa cum ne-am propus noi în strategia de dezvoltare a localității până în anul 2018, să putem să facem lucrări de reabilitare și modernizare a întregii rețele de drumuri comunale. Ținând cont și de faptul că drumurile din localitate au o lățime de 5-6 m, practic, era necesar ca prima dată să finalizăm lucrările de alimentare cu apă și canalizare iar apoi să facem modernizarea infrastructurii de drumuri pentru a nu deteriora asfaltul.

Am avut în vedere la capitolul învățământ, să fim alături de copiii noștri, alături de cadrele didactice și cred că am și reușit pentru că pe raza localității am avut trei școli. Datorită faptului că  în zona satului Andreești nu mai era numărul de copii, a trebuit să închidem școala din această zonă pentru că nu mai era viabilă. Atunci am achiziționat prin Ministerul Învățământului un microbuz cu care aducem copiii de la Școala Andreești la Școala din centru. Avem două școli și trei grădinițe pe raza localității. La toate aceste unități am făcut proiecte privind reabilitarea și modernizarea clădirilor. Avem centrale termice la toate unitățile și condiții foarte bune pentru a-și desfășura activitatea de învățământ cadrele didactice și în același timp și copiii să aibă acces la tot ce este modern în ziua de astăzi, internet, calculatoare și tot ce este necesar.

Având în vedere că localitatea noastră este afectată de alunecările de teren am făcut un studiu de fezabilitate în acest sens și dorim să obținem pe fonduri europene pentru a derula proiectul privind stoparea alunecărilor de teren pentru zonele care sunt mai grav afectate. În ultima perioadă de timp am mai avut câteva proiecte în acest sens, am realizat lucrări privind consolidarea și stabilizarea terenurilor care erau afectate de alunecări, dar încă mai avem zone afectate și, cred că dacă insistăm putem să obținem fonduri, mai ales că va începe noul program de finanțare 2016-2020. Este în perspectivă să apară ghidul acestui program. Vom depune proiectul la Craiova și să sperăm că vom găsi înțelegere și proiectul va fi eligibil. În cazul în care dânșii consideră că nu este bine întocmit îl vom îmbunătăți și căutăm să obținem finanțare și pe această ramură.

Ne-am dori ca în viitor să facem o punte de legătură printr-un drum cu Băile Olănești și cu orașul Călimănești pentru că turiștii care vin în zona noastră la Mănăstirea Frăsinei, chiar am stat de vorbă cu foarte mulți dintre ei, sunt cazați ori în Călimănești ori în Cozia Căciulata sau la Băile Olănești. Chiar spuneau foarte mulți că ar fi un lucru benefic dacă s-ar scurta această rută. Pentru a putea ajunge la mănăstire ei trebuie să ocolească. Noi avem posibilitatea să facem această legătură între Băile Olănești, Mănăstirea Frăsinei și Călimănești. Am reușit printr-un proiect realizat în urmă cu șase ani, să fac un drum forestier. Practic, pe raza administrativă a comunei Muereasca am realizat un drum forestier care merge exact la graniță cu Băile Olănești. Am discutat cu domnul primar de la Băile Olănești, însă dânsul are câteva probleme în privința unor proprietari care nu vor să elibereze anumite zone pentru a putea realiza un drum de legătură, dar sperăm că în perioada următoare vor înțelege și oamenii respectivi deoarece este un lucru benefic și pentru ei. Făcând acel drum putem să creem  mai multe posibilități să apară în zonă construcții noi, să apară pensiuni. Este o zonă frumoasă, cu aer curat și ar fi păcat să nu o exploatăm și din punctul acesta de vedere turistic.

Am înțeles! Ați făcut o foarte bună sinteză. Noi v-am ascultat cu foarte multă atenție. Sunteți foarte organizat și logic în gândire și în tot ce ați spus.Vă mulțumim foarte mult!

 

Material realizat de Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) și Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale)  în cadrul proiectului Primarii judeţului Vâlcea – 2016

Leave a Response