|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Zece consilieri locali liberali şi independenţi cer revocarea reprezentanţilor în AGA la societăţile ETA şi Pieţe Prest 

ciori

 

 

La cererea a 10 consilieri locali, respectiv Vîrlan Eduard, Crăciunescu Grigore, Veţeleanu Eusebiu, Ioniţă Gheorghe, Muşat Constantin, Persu Mihai, Boban Liviu Emil, Preda Maria Carmen, Pruteanu Costel Bogdan şi Bobeanu Maria, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea va aproba în şedinţă ordinară în data de 27 noiembrie 2015 revocarea reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea ETA SA (şi anume Maria Preda, Adina Dobrete, Maria Bobeanu şi Marian Olteanu). Tot cei 10 consilieri locali cer revocarea şi reprezentaţilor în AGA la SC Pieţe Prest SA, şi anume Adrian Panduraşu, Liviu Boban, Gheorghe Mihăilescu, Valeru Amza şi Ionuţ Nuică. După ce se vor aproba cele două propuneri, Consiliul Local va desemna consilierii care să reprezinte municipiul în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societăţile ETA şi Pieţe Prest, pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea sa de acţionar unic la aceste societăţi. Prin adresa înregistrată la Primăria Râmnicului sub nr. 42135 din 19 noiembrie 2015, la iniţiativa unui grup format din zece consilieri locali, s-a solicitat înlocuirea reprezentanţilor Consiliului Local în AGA la societatea ETA SA, pentru următoarele motive: nerespectarea legislaţiei în vigoare cu privire la funcţionarea consiliului de administraţie; situaţia economică precară a societăţii şi creşterea de la an la an a subvenţiei acordată de Consiliul Local; nerespectarea configuraţiei politice privind persoanele împuternicite de Consiliul Local.

În data de 19 noiembrie 2015, cei zece consilieri locali au mai solicitat Primăriei Râmnicului înlocuirea reprezentanţilor Consiliului Local în AGA la societatea SC Pieţe Prest SA, pentru următoarele motive: aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul financiar din anul 2014 şi descărcarea de gestiune a consiliului de administraţie, fără a fi dispuse măsuri de recuperare a sumelor de bani ce au fost achitate conform hotărârilor judecătoreşti pentru drepturile salariale ale fostului director Rozin Ceauşescu; lipsa de viziune a conducerii societăţii cu privire la dezvoltarea serviciilor către terţi în vederea suplimentării veniturilor societăţii, având în vedere baza materială pusă la dispoziţie de Consiliul Local; lipsa de responsabilitate privind întreţinerea mobilierului stradal (bănci, coşuri de gunoi), locuri de joacă şi modul defectuos în care se desfăşoară activitatea de curăţenie, lipsa acţiunilor de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea; nerespectarea configuraţiei politice privind persoanele împuternicite de Consiliul Local. Ţinând seama de faptul că solicitarea celor zece consilieri locali, adresată Consiliului Local, în vederea înscrierii pe ordinea de zi a şedinţei ordinarea a Consiliului Local din luna noiembrie, este formulată în Legii nr. 215/2001 se impunea întocmirea unui raport al compartimentului de specialitate. Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum si de raportul comisiei de specialitate a consiliului.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de interes local, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotărâre a Consiliului Local în condiţiile legii, respectându- se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale. Astfel, conform Hotărârii nr. 154/3 din 21 iunie 2012, din componenţa Consiliului Local declarat legal constituit făceau parte 23 de consilieri locali ce aparţineau următoarelor partide sau formaţiuni politice: PSD (7 membri); PNL (5 membri), UNPR (4 membri); PDL (5 membri) şi PP-DD (2 membri). Având în vedere cele prezentate mai sus, în temeiul prevederilor din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale şi ale contractului de mandat (anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 158 din 2014), potrivit cărora contractul de mandat îşi încetează efectele şi ca urmare a revocării de către Consiliul Local a reprezentanţilor municipiului în AGA, Primăria Râmnicului propune spre analiză şi deliberare Consiliului Local revocarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la societăţile ETA SA şi SC Pieţe Prest SA şi desemnarea altor reprezentanţi.

(Petre Coman)

Leave a Response