Un partid anonim a primit „cadou” de la CJ Vâlcea un spațiu în clădirea Centrului Militar
Săptămâna trecută, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat propunerea de închiriere a unui spaţiu în suprafaţă de 41,22 mp, situat în imobilul „Centrul Militar Judeţean” din municipiul Râmnicu Vâlcea, către Partidul Social Românesc – Filiala Vâlcea. Acest spaţiu situat la etajul II al imobilului menţionat, (biroul 47), împreună cu cota parte din spaţiile comune, au fost închiriate pe o perioadă de 1 an. Potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, consiliile judeţene hotărăsc ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, după caz, să fie închiriate. În conformitate cu prevederile din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia. Potrivit Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot asigura spaţii pentru sediile centrale şi locale ale partidelor politice, precum şi terenurile aferente, la cererea motivată a acestora, iar potrivit art. 27 al aceluiaşi act normativ, plata tuturor cheltuielilor legate de telecomunicaţii, energie electrică şi termică, gaze, apă, canal etc. ale unui partid cade în sarcina exclusivă a acestuia şi se face la tariful spaţiilor cu destinaţie de locuinţă. Chiria aferentă spaţiilor va fi în cuantum de 1.032 lei/lună se va achita lunar până la data de 20 ale fiecărei luni şi se va actualiza o dată cu tariful aprobat prin hotărâre a Consiliului Judeţean Vâlcea. Filiala Vâlcea a Partidului Social Românesc, va folosi spaţiul dat în chirie, în următoarele condiţii: să păstreze destinaţia iniţială a acestuia; să nu închirieze spaţiul unor terţe persoane; să asigure exploatarea eficientă, în regim de continuitate şi de permanenţă a spaţiului care face obiectul închirierii; la proiectarea, respectiv la executarea lucrărilor de orice natură care se realizează la acest spaţiu, precum şi la recepţionarea acestora, să respecte prescripţiile, normativele tehnice şi reglementările în vigoare; va respecta condiţiile impuse de natura bunurilor (materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, condiţii privind folosirea şi conservarea patrimoniului); va efectua la timp lucrările de întreţinere şi reparaţii; va efectua lucrări de intervenţie la construcţia existentă, numai cu acordul proprietarului şi cu respectarea prevederilor legale; va folosi spaţiile, conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute în cartea tehnică a construcţiei; va suporta cotă parte din cheltuielile aferente furnizării utilităţilor (apă, canal , energie electrică, energie termică, etc). Titularul dreptului de folosinţă poate să posede, să folosească şi să dispună de acest bun, în condiţiile contractului de închiriere, încheiat ulterior între Consiliul Judeţean Vâlcea şi Filiala Vâlcea a Partidului Social Românesc. Contractul de închiriere va putea fi revocat în următoarele situaţii: la expirarea duratei stabilite în contractul de închiriere, dacă părţile nu convin, prin act adiţional, prelungirea duratei acestuia; prin denunţarea unilaterală de către proprietar, cu o notificare prealabilă de 10 zile şi fără a mai fi nevoie de intervenţia unei instanţe de judecată, în cazul în care interesul naţional sau local o impune; renunţarea chiriaşului la bunul închiriat; în cazul în care s-a depăşit termenul de plată a chiriei şi a contravalorii utilităţilor cu 30 de zile de la data scadenţei; în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către chiriaş, prin reziliere de către proprietar, cu plata unei despăgubiri în sarcina chiriaşului; la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului închiriat sau în cazul imposibilităţii chiriaşului de a-i exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri; alte cauze de încetare a contractului de închiriere, fără a aduce atingere cauzelor şi condiţiilor reglementate de lege.
(Nicu Trandafir)