Probe DNA: Fotografii fierbinţi cu Ioan Oltean şi Crinuţa Dumitrean
Probe DNA: Fotografii fierbinţi cu Ioan Oltean şi Crinuţa Dumitrean, în dosarul despăgubirilor umflate de ANRP în favoarea patronului CSU Craiova 3 decembrie 2015
Detalii inedite apar în dosarul deputatului Ioan Oltean (PNL), acuzat că ar fi luat şpagă 600.000 de euro pentru a interveni la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii (ANRP), pentru o revedendicare ilegală. Camera Deputaţilor se va pronunţa pe 9 decembrie pe solicitarea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu.
Curtea Supremă a explicat de ce a emis mandate de arestare preventivă în cazul celor şase complici: omul de afaceri Mihai Rotaru, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Sergiu Negurici. Decizia de sâmbătă a instanţei poate fi contestată tot la ICCJ. Ingineria Potrivit motivării, afaceristul Mihai Rotaru a reuşit să intre în posesia despăgubirii, în condiţiile în care fostul proprietar al terenului s-a chinuit opt ani să-şi obţină drepturile. Patronul CSU Craiova a primit 109 milioane de lei pentru un teren de 61.857 de metri pătraţi din Piteşti, deşi valoarea reală era de cinci ori mai mică. Procurorii DNA susţin că Ioan Oltean a intervenit la Crinuţa Dumitrean (foto jos), şefa de atunci a ANRP. „Ioan Oltean era ca un şef pentru Crinuţa Dumitrean, fiind notoriu în rândul funcţionarilor că, Rotaru Mihai, care avea mai multe dosare de despăgubire în care era cesionar, beneficia de soluţionări rapide şi despăgubiri generoase. Ioan Oltean era o prezenţă constantă în instituţie, în biroul preşedintei”, scriu procurorii DNA în referat. Fotografii cu Oltean şi Crinuţa Curtea Supremă arată că din probele dosarului -planşele foto care relevă întâlnirea dintre Ioan Oltean şi Crinuţa Dumitrean în biroul şefei ANRP “şi ipostaza care nu obiectivează o întâlnire de lucru, rezultă indubitabil relaţia apropiată dintre aceasta şi inculpatul Oltean Ioan”. Avocatul Crinuţei Dumitrean a spu că aceste probe se referă doar la o relaţie între inculpată şi deputatul Oltean, apreciind că indiferent de natura acestei relaţii, aceasta nu poate constitui temei al acuzării.
“Mai arată că fotografiile ataşate la dosar nu au nicio legătură cu activitatea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor”, potrivit încheierii Curţii Supreme. Relaţia Dumitrean-Rotaru-Oltean “Soluţionarea rapidă a cererii, concretizată în obţinerea de despăgubiri în câteva luni ,este justificată în contextul probator doar de relaţia creată între inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Rotaru Mihai şi Oltean Ioan, dacă se are în vedere şi împrejurarea remiterii de către inculpatul Rotaru Mihai deputatului Oltean Ioan a unui procent de aproximativ 30% din valoarea folosului necuvenit încasat reprezentând 600.000 euro din suma de 87 milioane lei”, arată Curtea Supremă. În acest sens, magistraţii arată că din declaraţiile fostului paroh al bisericii din Chitila, Alexandrescu Ion Adrian, audiat la data de 25 noiembrie 2015, rezultă că Rotaru i-ar fi dat deputatului Oltean suma de 600.000 euro în scopul de a interveni pe lângă Dumitrean în scopul sus arătat. Astfel, Alexandrescu Ion Adrian a declarat că: ,,în calitate de preot paroh al parohiei Chitila judeţul Ilfov l-am cunoscut pe Baciu Remus Virgil (vicepreşedinte al ANRP- n.r.) în anul 2009 iar acesta venea deseori la aşezământul social cu prieteni ai săi şi persoane care îi aduceau documente legate de dosare ANRP ale acestora. În anul 2010 prin intermediul lui Baciu Remus Virgil l-a cunoscut şi pe Diacomatu Sergiu Ionuţ, iar aceştia adesea discutau la biroul său de la parohie probleme legate de ANRP, de dosarele pe care le aveau pe rolul ANRP şi despre persoanele pe care trebuia să le ajute pentru rezolvarea dosarelor, context în care au discutat şi despre Rotaru Mihai care cumpărase drepturi litigioase de la persoane ce au depus dosare de despăgubire”. Despăgubiri de 50 de milioane de euro? Curtea Supremă arată că din conţinutul declaraţiei acestui martor rezultă că, între Baciu şi Rotaru exista o legătură apropiată, că acesta a asistat inclusiv la discuţiile numitului Baciu şi Diacomatu despre modul cum dosare ANRP ale unor cesionari erau soluţionate cu prioritate, fiind vehiculate sume între 1 milion euro şi 50 milioane euro care reprezentau valoarea despăgubirilor fiind perceput un comision de 25 – 30% în funcţie de valoarea dosarului de despăgubire. De asemenea preotul a arătat că Baciu şi Dumitrean erau ”sub umbrela numitului Oltean Ioan” care putea face presiuni asupra lor şi ajutau la rezolvarea unor dosare ale unor cumpărători de drepturi litigioase, precum Gheorghe Stelian, Dorin Cocoş existând la nivelul ANRP şi obligaţii politice,că Baciu se afla şi în tabăra lui Diacomatu şi favoriza rezolvarea dosarelor pentru cumpărătorii de drepturi litigioase printre care şi Rotaru.
Din declaraţia aceluiaşi martor rezultă că în preajma Paştelui 2010 în curtea bisericii din Chitila, inculpatul Oltean Ioan a primit un sac mare de bani de la şoferul inculpatului Rotaru Mihai suma de 600.000 euro. Ce a spus administratorul Declaraţia preotului Alexandrescu se coroborează cu declaraţia martorului Toma Victor din care rezultă că Rotaru era un obişnuit al aşezământului social din Chitila, aşa încât concluzia că banii au fost daţi şi primiţi în acel aşezământ este verosimilă. Astfel, Victor Toma, în declaraţia sa din data de 25 noimebrie 2015, a arătat că: „În perioada 17 februarie 2008 – 01 februarie 2015 am lucrat la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Chitila, ca administrator voluntar. Din data de 18.12.2007 şi până în iulie 2012 preot paroh al bisericii a fost Alexandrescu Ion Adrian, care locuia împreună cu soţia şi cei doi copii în casa parohială situată în curtea bisericii. În perioada cât Alexandrescu Ion Adrian a fost preot paroh al bisericii acesta era vizitat de mai multe persoane, pe care le ducea în aşezământul social situat în incinta bisericii, deasupra cancelariei acestuia. Persoanele care veneau la aşezământul social erau de regulă cam aceleaşi, respectiv: Baciu Remus, despre care ştiu că lucra la ANRP, Rotaru Mihai, care era prieten cu Alexandrescu Ion Adrian şi Baciu Remus. Cel mai des la biserică veneau Baciu Remus, Sergiu, Ionescu Marian, Victor Ciocoiu şi Rotaru Mihai”. Ce s-a întâmplat la Comisia Juridică Votul plenului Camerei Deputaţilor privind încuviinţarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, urmăriţi penal în dosarul despăgubirilor ilegale, va avea loc miercuri, 9 decembrie, conform calendarului iniţial, a decis Biroul Permanent. Decizia Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor survine votului de miercuri din Comisia juridică. Deputaţii din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. În acelaşi timp, Comisia juridică a avizat favorabil şi solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PNL Cătălin Teodorescu, acuzat în acelaşi dosar al despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal şi Ioan Oltean. În cazul său, decizia a fost luată cu 15 voturi „pentru”, 3 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri. Cei doi au pledat nevinovat în faţa comisiei.
Citeste mai mult: adev.ro/nysd16
legatura nu or fi avind pozele cu activitatea comisiei, dar au legatura cu moralitatea prostilor cocotati in fruntea tarii. ei se f intre ei si impreuna ne f pe noi. javre ordinare.mai au tupeu sa iasa la tv !
Asa ne trebuie daca numim in functie doar curve.Si mai spunea cineva ca femeile pot sa conduca tara mai bine de cat barbatii ? Miram-asi !Siii daca ii cade unul cu tronc,ne vinde cu tot cu tara.Astea-s femeile.Nu le poti scoate jucaria din cap si pace.
ROMANII scursura si adunatura de viermi cu un comportament de SLUGI luati-o -n bot – bravo – ion oltean [cu litera mic a] ‘romania ” merita a fi considerata cel mai mare si cel mai ordinar bordel din sude
stul europei AM ZIS-
NU -comentati viermilor – cu un comportament de SLUGI ,scursuri ordinare -???”-