Rectificare pozitivă la Primăria Râmnicului, de 21,6 milioane lei, iar bugetul pe acest an a depăşit pragul de 300 milioane lei
Vineri, 4 decembrie 2015, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară, a aprobat rectificarea bugetului local pe anul acesta în plus cu suma de 21,6 milioane de lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli. Bugetul pe anul 2015, rectificat, are valoarea totală de 301,35 milioane de lei la partea de venituri (din care 274,45 milioane de lei, venituri estimate pentru anul acesta şi 26,9 milioane de lei excedent al anului 2014) şi 301,35 milioane de lei, la partea de cheltuieli. De asemenea, s-a rectificat lista cuprinzând „Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2015”, în plus cu suma de 674.000 lei (sursă buget de stat şi buget local), aceasta ajungând la valoarea totală de 11,36 milioane de lei, dar şi lista de investiţii pe anul 2015 fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local în plus cu suma de 6,1 milioane de lei (din care 6 milioane de lei din fonduri UE şi 12.000 lei contribuţie asociaţii de proprietari), aceasta ajungând la valoarea totală de 79,52 milioane de lei). În fine, s-a rectificat lista de investiţii pe anul 2015 (total surse de finanţare) aceasta rămânând la valoarea totală aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 194/2015 de 32,64 milioane de lei. Prin Hotărârea Consiliului Local nr 19/11 februarie 2015 a fost aprobat bugetul local, precum şi listele de investiţii pe surse de finanţare pentru anul curent. Valoarea totală a bugetului aprobat a fost de 250,55 milioane de lei. Ulterior, prin rectificare bugetară valoarea totală a bugetului aprobat s-a majorat la suma de 279,76 milioane de lei, atât la partea de venituri cât şi la partea de cheltuieli din care la partea de venituri 252,86 milioane de lei sumă de încasat în anul 2015 şi 26,9 milioane de lei excedent an 2014.
Luna trecută, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a comunicat Primăriei Râmnicului situaţia sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2015, actualizată în baza deciziilor nr. 7 şi 8/4 noiembrie 2015 a şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea pe anul 2015, alocate la nivelul judeţului Vâlcea în baza OUG nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare, astfel: cu suma de 15,48 milioane de lei se majorează veniturile bugetului local pe anul 2015 – cod 11.02.02; cu suma de 13.000 lei se majorează veniturile bugetului local pe anul 2015 – cod 11.02.06. Ulterior rectificării bugetului local, în temeiul dispoziţiilor din OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora şi a celor stabilite prin normele metodologice date în aplicarea acesteia, pentru proiectele în derulare se va încasa la bugetul local suma totală de 6 milioane de lei, conform cererilor de rambursare.
Recent, Ministerul Dezvolătrii Regionale şi Administraţiei Publice a transmis la Primăria Râmnicului notificarea cu privire la recuperarea prefinantării, aferentă contractului de finanţare „Reabilitare şi modernizare Colegiul Naţional Alexandru Lahovari”, prefinanţare ce a fost încasată în anul 2010 în sumă de 2,14 milioane de lei, respectiv în anul 2011 în sumă de 2,14 milioane de lei, reprezentând 30% din valoarea eligibilă a contractului de finanţare. Pe parcursul derulării proiectului din cererile de rambursare depuse s-a dedus o parte din prefinaţare, diferenţa de 840.000 lei urmând a fi restituită conform notificării transmise. Până la data de 26 noiembrie 2015 s-a încasat suma de 81.150 lei, cu 14.400 lei mai mult decât prevederea iniţială, sumă cu care se majorează veniturile bugetare pe anul 2015 la sursa „Donaţii şi sponsorizări”. Având în vedere referatul Direcţiei de Dezvoltare Locală privind demararea procedurii de achiziţie publică pentru „Racordarea la reţeaua electrică de distribuţie a obiectivului Baza de agrement Ostroveni în Municipiul Rm. Vâlcea”, investiţie ce presupune costuri pentru proiectare, avize şi autorizaţii, tarif racordare, asistenţă tehnică şi lucrări de construcţii montaj, se impunea modificarea în structură a anexei din lista de investiţii pe anul 2015, fonduri externe nerambursabile postaderare şi cotinanţare buget local, în sensul adăugării în cap. IV „Cheltuieli de proiectare pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate şi alte cheltuieli aferente obiectivelor de investiţii”, a alocaţiilor bugetare necesare demarării procedurii.
(Petre Coman)