|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Festival de colinde la Horezu 

fartat

 

Obiceiurile şi tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă sunt păstrate în Horezu, începând cu organizarea, în vetrele folclorice, a şezătorilor din postul Crăciunului în cadrul cărora se practică meşteşuguri vechi, primenirea caselor pentru sărbători, repetiţia colindelor, pregătirea costumelor populare, ritualul sacrificării porcului de Ignat, prepararea mâncărurilor tradiţionale, colindatul cetelor de copii, tineri şi vârstnici, mersul cu steaua în zilele de Crăciun, petrecerile din noaptea dintre ani, până la urăturile din Ajunul Anului Nou şi sorcova din prima zi a anului.

In acest context, în ziua de 17 decembrie 2015, în oraşul Horezu va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Iernii „Colindul Sfânt şi Bun”. Ca în fiecare an, organizatorii, Primăria orașului Horezu, Liceul „Constantin Brâncoveanu”, Clubul Copiilor și Casa de cultură din localitate își propun să reînvie, să păstreze și să transmită obiceiuri străvechi, cântece și colinde nemuritoare, toate închinate marii sărbători, Nașterea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

În cadrul festivalului vor evolua grupurile de colindători de la Liceul “Constantin Brâncoveanu” Horezu, Clubul Copiilor Horezu, Școala Generală Romanii de jos, Școala Generală Stroești, Școala Generală Vaideeni, Școala Generală Oteșani, Școala Generală Costești, Școala Generală Slătioara, Școala Generală Bărbătești, Școala Generală Tomșani și Școala Generală Mateești, precum și invitați din Berbești, Copăceni, Grădiștea și Alunu.

La ora 10,00, grupurile de colindători participante la festival se vor reuni la Liceul “Constantin Brâncoveanu” de unde vor porni în alai prin centrul oraşului, cântând colinde, împreună cu locuitorii și cei ce se află în vizită în localitatea noastră.

De la ora 10,30, tinerii colindători, îmbrăcați în costumele tradiționale sărbătorilor de iarnă, se vor deplasa pe traseul: Liceul „Constantin Brâncoveanu” – centrul orașului (la brad) – Casa de Cultură, pe scena căreia, începând cu ora 11.00, vor interpreta colinde și obiceiuri de iarna în cadrul unui concurs de interpretare, autenticitate și specific local, câștigătorii fiind recompensați cu diplome. Tuturor participanților, primarul orașului Horezu, Ilie Fârtat, le va dărui pachete cu dulciuri.

Festivalul cuprinde și o acțiune caritabilă organizată de Clubul Copiilor Horezu. Copiii și salariații de la club, împreună cu alte persoane din oraș, vor împodobi mai mulți brazi de Crăciun, 50% din sumele încasate prin vânzarea la licitație fiind donate pentru ajutorarea persoanelor cu nevoi speciale.

 

Ca o noutate pentru horezeni, în ziua de miercuri, 16 decembrie 2015, începând cu ora 16,00, Liceul ”Constantin Brâncoveanu”, Primăria orașului Horezu și Casa de cultură organizează un eveniment nou, ”Crăciun European”, o competiție între grupurile de elevi ai liceului, unde vor fi prezentate obiceiuri de Crăciun din mai multe țări europene. Competitorii vor fi premiați.

 

Ca și în anii precedenți, Primăria Horezu a pregătit peste 1450 de pachete cu dulciuri, fructe și sucuri, acestea urmând a fi distribuite miercuri, joi și vineri de primarul, Ilie Fârtat, tuturor copiilor din grădinițele și școlile din localitate.

Leave a Response