George Popolan a construit sediu nou pentru Primăria Dăești
Comuna Dăeşti a primit cadou de Crăciun un sediu nou de Primărie. Primarul George Popolan şi viceprimarul Călin Ştefan au reuşit în acest mandat să realizeze din bugetul local, pe lângă alte investiţii, şi un nou sediu de primărie. Până acum, administraţia locală a comunei Dăeşti şi-a desfăşurat activitatea în sediul Căminului Cultural din localitate, însă, din 23 decembrie 2015 s-a mutat în casă nouă. Investiţia, care a fost realizată din bugetul local şi se ridică la valoarea de 600 de mii de lei, a fost inaugurată într-un mod oficial, alături de cetăţenii localităţii. „Vă mulţumesc că, încă o dată, într-un moment foarte important al localităţii noastre, sunteţi alături de noi. Inaugurăm sediul Primăriei Dăeşti, singura localitate din Vâlcea care nu avea sediu de primărie. Iată că acum vom avea şi noi un sediu, decent spun eu, nici mic, nici mare. Acum, atât locuitorii, cât şi dumneavoastră, invitaţii, când veţi veni la Dăeşti, veţi avea un sediu decent, unde să putem discuta”, a spus primarul George Popolan – menționează viatavalcii.ro