|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Salina Ocnele Mari a fost oficial redeschisă 

large_07-2-11--1-22-36salina ocne

 

Salina Ocnele Mari a fost oficial redeschisă luni, după ce în urmă cu o lună și jumătate activitatea turistică a fost sistată pentru a fi reevaluat planul pe linie de situații de urgență.

„Deși am avut program limitat de sărbători pentru cei care au petrecut aici Revelionul și Crăciunul, începând de azi, Salina este oficial redeschisă cu program normal. A avut loc o reevaluare pe linia ISU și s-a ajuns la concluzia că riscurile sunt nule de producere a accidentelor. Această veste a fost minunată pentru că altfel pierdeam poate cel mai atractiv obiectiv pentru turiști din stațiunea noastră. Toată lumea, când vine la Ocne, întreabă de salină, fiind cunoscută drept una din cele mai frumoase din țară. Aici avem de toate, de la terapie, spații de joacă, terenuri multifuncționale de sport, cinema, lăcaș de cult, este un oraș subteran”, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Petre Iordache.

Salina Ocnele Mari este unul din cele mai căutate obiective turistice din județul Vâlcea, situat în Ocnele Mari, la 3 km de Râmnicu Vâlcea. A fost inaugurată în anul 2010, fiind unul din obiectivele care au relansat turismul în stațiunea balneară Ocnele Mari.

În luna noiembrie, Salina Ocnele Mari a fost închisă, în contextul tragediei de la Club Colectiv, pentru a se reevalua strategia pe linie de Situații de Urgență.

AGERPRES

 

Leave a Response