|marți, aprilie 16, 2024
  • Follow Us!

Cătun din comuna Racovița, în pericol de a fi măturat de apele râului Băiașu în cazul unei viituri 

Primăria Racovița a cerut de urgență Administrației Apelor Române să aibă în vedere amenajarea albiei râului Băiașu, pentru că un cătun care se află pe malul acestei ape este în pericol, potrivit edilului localității, de „a fi măturat” în caz de viitură și de topire a zăpezii.

„De mai bine de un an, râul Băiașu a erodat malurile și albia acestuia s-a apropiat periculos de mult de curțile oamenilor. Deja mai multe garduri sunt în aer. Vremea caldă a angrenat topirea zăpezilor sus la munte și nivelul apei a început să crească. Este chiar aici la vârsarea în râul Olt. Se impune de urgență ca cei de la ABA Olt să pregătească un plan de regularizare a albiei râului Băiașu pentru a nu se repeta tragedia de acum un an de la Vaideeni. Cătunul poate fi măturat cu totul la o viitură mai mare a acestui râu”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, edilul din Racovița, Sonia Iliescu.

Râul Băiașu este un afluent principal al Oltului, care izvorăște din Munții Cozia și care adună astfel apele din torenți și pârâurile pe o lungime de 20 de km înainte de vărsare. În mai multe puncte acesta deja a afectat platforma drumului județean Racovița — Perișani, fiind afectat un sens de mers.

În cătunul din Racovița locuiesc aproximativ 100 de familii.

Leave a Response