Noua lege a salarizării bugetare va fi finalizată într-o lună şi va cuprinde criterii de performanţă
Vicepremierii, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor forma un grup de lucru care va elabora, într-o lună, noul proiect al Legii salarizării bugetare, care va cuprinde şi criterii de performanţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, potrivitMediafax.
Suciu a făcut acest anunţ miercuri, la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat două memorandumuri referitoare la Legea salarizării personalului bugetar.
“Vorbim de celebra Lege a salarizării publice, care trebuie să fie actualizată. Trebuie răspuns constrângerilor acestei legi, pentru că în acest moment avem 110 clase de salarizare şi dintre acestea 24 sunt deja suprapuse, ca urmare a majorărilor salariului minim, din 2010 până acum, într-un ritm accelerat. Avem nivele de salarizare care nu mai diferă, pentru aceeaşi funcţie, în ministere sau instituţii diferite, dar care sunt cel puţin la nivelul clasei de salarizare în aceeaşi clasă, lipsesc criteriile de performanţă, avem situaţii în care salariile de bază ale persoanelor cu vechime în muncă au ajuns să fie mai mici decât ale debutanţilor(…) şi salariile celor cu studii superioare au ajuns să fie la nivelul salariaţilor cu studii medii”, a spus Dan Suciu, el explicând că aceste anomalii au apărut ca urmare a majorării succesive a salariului minim din ultima perioadă.
Al doilea memorandum prevede modalitatea de lucru a grupului interministerial plus sindicate, grup care va începe un proces de consultare cu toate instituţiile şi ministerele care trebuie să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu modificările Legii salarizării publice.
Vor fi întâlniri care vor începe de mâine (joi-n.r.), 14 ianuarie, până pe data de 4 februarie, întâlniri cu fiecare minister în parte, cu reprezentanţii autoritătilor locale, cu reprezentanţii sindicatelor şi cu comisiile de specialitate din Parlament. Toate aceste consultări se vor încheia într-un document de lucru care va trebui prezentat într-o şedinţă de Guvern sau la nivelul Guvernului pentru ultimele detalii, în perioada 5-10 februarie. Aşadar, vom avea o formă finalizată, final a proiectului undeva după data de 10 februarie”, a spus Suciu.
De asemenea, la nivelul ministerelor vor fi comisii de dialog social cu sindicatele care au reprezentanţi în domeniul respectiv, aşa încât la mijlocul lunii viitoare Guvernul să prezinte Parlamentului un proiect final al acesti legi.